Exerciții spirituale. ”Sfântul Bernard, realistul” și adevărata delectare a inimii

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
27 februarie 2026 – Vatican News. ”Sfântul Bernard, realistul” a fost tema meditației prezentată de mons. Erik Varden în cursul serii de joi, 26 februarie a.c., la exercițiile spirituale din Cetatea Vaticanului, la care participă papa Leon al XIV-lea și responsabilii departamentelor Curiei romane.

Predicatorul exercițiilor, care provine din Ordinul Cistercian, a oferit participanților un parcurs pentru Postul Mare cu ajutorul învățăturii sfântului Bernard, abate și învățător al Bisericii. După ce a vorbit la începutul exercițiilor despre ”Sfântul Bernard, idealistul”, mons. Varden a ilustrat parcursul spiritual care l-a făcut pe cunoscutul abate de Clairvaux să devină un ”realist”.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, rezumatul meditației prezentat astăzi chiar de monseniorul Erik Varden, prelat de Trondheim, în cea de-a cincea zi de exerciții spirituale. Textul este preluat de pe site-ul ”coramfratribus.com” al prelatului de Trondheim.

Identitatea mișcării cisterciene este forjată în conexiunea dintre ideal și concret, dintre poetic și pragmatic. Protagoniștii ei sunt puși la încercare și purificați prin tensiunile care decurg. Am vorbit de înaltele idealuri ale lui Bernard, de înclinația lui de a elabora în minte o linie de conduită, urmată apoi într-un mod un pic drastic. Era firesc pentru el să privească spre înalt. Nu-l va părăsi niciodată o anumită trăsătură intransigentă, dar cu timpul aceasta s-a îndulcit. Acesta este procesul de care trebuie să vorbim acum, cel care a transformat un idealist într-un realist.

Psihanalistul Jacques Lacan a spus că ”realul” este realitatea de care ne lovim. Gama eforturilor lui Bernard în ”Realipolitik” a făcut în așa fel încât el să se lovească deseori. Dar a devenit un realist, nu doar în sensul celui care acceptă lucrurile așa cum sunt, dar și pentru că a învățat că realitatea cea mai profundă dintre toate vicisitudinile omului este strigătul care imploră îndurare. Cu cât învăța mai mult să recunoască acest strigăt în inimile oamenilor copleșite de angoasă, în lacrimile amare, în conflictele mundane, în nesăbuitele campanii împotriva decenței și a adevărului – și chiar în foșnetul copacilor din pădure – cu atât mai mult Bernard era conștient de răspunsul glorios și îndurător al lui Dumnezeu. L-a simțit în sfântul nume al lui Isus, care i-a devenit nespus de drag. În Isus, Dumnezeu își revelează planul său mântuitor, revărsându-l asupra omenirii ca pe un ulei înmiresmat, îngrijitor și purificator. ”Orice hrană a sufletului este aridă dacă nu este îmbibată în acest ulei”, spunea Bernard călugărilor săi, ”este fără gust dacă nu i se dă savoare cu această sare. Dacă scrii, pentru mine nu are gust dacă nu voi citi despre Isus. Dacă vorbești ori conversezi, pentru mine nu are gust dacă nu are ecoul lui Isus. Isus, miere pentru gură, melodie pentru ureche, bucurie pentru inimă”.

Bernard a învățat ce fapte minunate poate să săvârșească milostivirea lui Dumnezeu în Isus. Acest lucru a dat devoțiunii sale o profunzime afectivă. Termenul affectus este fundamental pentru el. Are un spectru amplu de semnificații, arătând că harul ne pune în mișcare ca ființe întrupate, lăsând ca simțurile noastre să-l perceapă pe Dumnezeu. Dar în același timp, Bernard îl considera pe Isus, întruchiparea adevărului, cu nimic mai prejos de un principiu hermeneutic. El citea situațiile, persoanele și relațiile cu rigurozitate în lumina lui Isus. Această perspectivă l-a făcut să câștige admiratori convinși cu mult mai departe de staulul catolic, de la Martin Luther până la fondatorul mișcării metodiste, John Wesley.

Numai când va fi luminată în mod supranatural, firea noastră își va revela forma ei desăvârșită, acea forma formosa; numai atunci va fi evidentă delectarea de care este capabilă viața pământească; numai atunci gloria ascunsă înlăuntrul nostru și în jurul nostru va străluci cu străfulgerări intense, învățându-ne ceea ce noi, ca și ceilalți, putem deveni, furnizând o paradigmă pentru o lume reînnoită.

De așa natură este realismul la care Bernard a ajuns la maturizarea sa. Aceasta i-a permis să devină nu numai un mare reformator, un orator fără egal ori un cap al Bisericii, căci cunoașterea realității absolute a iubirii lui Cristos și a puterii sale de a schimba orice realitate a făcut din Bernard un învățător și un sfânt. Acesta este motivul pentru care îl iubim și îl cinstim. ”El era în libertate cu sine însuși”, citim în Vita Prima. Iată ceea ce l-a învățat viața. Un bărbat ori o femeie cu adevărat liber/ă este o realitate cu adevărat glorioasă.

*** 
De adăugat că vineri, 27 februarie a.c., sunt programate ultimele două meditații: ”Despre considerare” și ”Cum să comunicăm speranța”. Exercițiile spirituale pentru papa Leon al XIV-lea și responsabilii departamentelor Curiei romane au început duminica trecută, 22 februarie a.c., și au ca temă generală ”Luminați de o glorie ascunsă. Un itinerar pentru Postul Mare”.