Exerciții spirituale. Splendoarea adevărului, calea iubirii spre sfințenie
Vatican News
25 februarie 2026. "Pretenția creștină legată de adevăr devine convingătoare atunci când splendoarea sa se manifestă într-un mod personal, printr-o iubire gata de sacrificiu de sine, în spirit de sfințenie, purificată de ispitele compromisului". Acesta este unul dintre cele mai intense pasaje din cea de-a cincea meditație destinată Exercițiilor spirituale pentru Papa și Curia Romană, prezentată de monseniorul Erik Varden, călugăr din Ordinul Cistercian de Strictă Observanță-Trapiști și episcop de Trondheim, în Norvegia, în după-amiaza de marți, 24 februarie, în Capela Paulină, din Palatul Apostolic. Meditația a propus spre reflecție tema "Splendoarea adevărului".
Predicatorul s-a referit la Psalmul 90 (91) și la avertismentul Sfântului Bernard cu privire la ispite. "Nimeni nu trăiește pe pământ fără ispite", spunea abatele de Clairvaux, adăugând că, "dacă din întâmplare cineva este scutit de ele, poate fi sigur că va avea parte de altele (n.n. încercări)". Prin urmare, a subliniat monseniorul Varden, "este necesar să cultivăm echilibrul corect între încrederea în ajutorul lui Dumnezeu și neîncrederea în propria noastră fragilitate, temându-ne de ispite și acceptând inevitabilitatea lor, amintindu-ne că Dumnezeu ne supune acestora pentru că sunt utile".
Utilitatea ispitelor
În ce sens sunt utile ispitele? Predicatorul a explicat că răspunsul se referă la capacitatea de rezistență; "Angajamentul nostru față de adevăr" – a subliniat – "va fi întărit, la fel și încrederea noastră în el. Distanțându-ne de falsitatea care ne slăbește, vom putea să ne convertim pentru a-i întări în credință pe frații noștri". "În această călătorie, rezistând săgeților trase de Tatăl Minciunilor", Sfântul Bernard menționează ambiția ca fiind o formă de negare a adevărului”, descriind-o ca "o modalitate nu foarte subtilă de lăcomie", "o otravă secretă, o plagă ascunsă, arhitectul fraudei; mama ipocriziei, progenitoarea invidiei, originea viciilor; este scânteia care aprinde crimele, ruginește virtuțile, putrezește sfințenia și orbește inimile. Ea transformă remediile în boli. Din medicament generează langoare".
Ambiția, o formă de nebunie
Pentru Sfântul Bernard, abate de Clairvaux, ambiția provine dintr-o "alienare a minții"; fiind "o formă de nebunie care se manifestă atunci când cineva uită adevărul". Pentru predicator, ambiția este mai mult decât atât, deoarece, fiind "o formă de dezechilibru mental", orice manifestare a ei este ridicolă, apărând în special la persoanele dedicate prin vocație slujirii altora". "Nu este o coincidență", a precizat, "că figura preotului ambițios bântuie literatura și cinematografia ca un motiv comic, dar nu foarte amuzant – de la preoții parohiali servili ai lui Jane Austen până la preotul acerb al curții din remarcabilul film "Ridicule" al lui Patrice Leconte". Adevărul în forma sa cea mai pură, departe de orice formă de ambiție, va fi găsit atunci când ne vom îndrepta privirea departe de noi înșine și spre Cristos.
Ce este adevărul?
Episcopul de Trondheim a evidențiat că întrebarea "Ce este adevărul?" este pusă de oameni în mod "sincer și adesea cu bunăvoință, în ciuda confuziei, fricii și grabei în care trăiesc". Este nevoie de un răspuns, fără "a irosi energie pe ispite triviale, alcătuite din frică, vanitate și ambiție". "Cele mai bune resurse ale noastre" – a explicat – "sunt necesare pentru a susține Adevărul substanțial și esențial, care ne eliberează de orice surogat, fie el mai mult sau mai puțin strălucitor, mai mult sau mai puțin rău intenționat". Esențialul într-o lume complexă, ceea ce înseamnă "articularea lumii în lumina lui Cristos. Cristos, care este Adevărul, nu numai că ne protejează. El ne reînnoiește, dornic să se reveleze prin noi unei creații din ce în ce mai conștiente de faptul că este sclavă a futilității".
Limbajul sfințeniei
Monseniorul Varden a atras atenția cu privire la tentației de "a ține pasul cu modele lumii". "Biserica", a spus mons, Varden "este un organism care se mișcă încet: ar risca să se împodobească în afara sezonului și să se exprime cu jargonul de ieri". Calea de urmat este aceea de a vorbi bine "limbajul propriu", adică "limbajul Bibliei și al liturghiei, al taților și mamelor, al poeților și sfinților, care încă se nasc", astfel încât "să continue să fie capabil să enunțe adevăruri perene într-un mod nou". "Va fi originală și proaspătă și va putea ghida cultura de astăzi, ca și în trecut".
Această lucrare implică două dimensiuni: intelectuală și existențială, care pot fi ușor înțelese – a spus predicatorul, făcând referire la ultimele clipe ale cardinalului Alfredo Ildefonso Schuster, arhiepiscop de Milano, proclamat fericit în 1996. În acele momente a spus: "Se pare că oamenii nu mai sunt convinși de predicile noastre, dar în prezența sfințeniei încă mai cred, încă mai îngenunchează și se roagă".
"Chemarea universală la sfințenie, adică chemarea de a întruchipa adevărul" – a spus în concluzie monseniorul Varden – "a fost poate cea mai puternică notă a Conciliului Vatican al II-lea. Ea a răsunat frumos ca un gong în toate deliberările sale". O cale care rămâne extrem de relevantă în căutarea adevărului și, prin urmare, în depășirea iluziilor.
