Leon XIV: Să-i cerem Domnului să înțelegem cine suntem și către ce destin minunat mergem

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
1 ianuarie 2026 – Vatican News. ”Iubiți frați și surori, în această sărbătoare solemnă, la începutul noului an, apropiindu-ne de încheierea Jubileului speranței, să ne apropiem cu credință de scena Nativității Domnului ca de locul păcii ”dezarmată și dezarmantă” prin excelență, de locul binecuvântării, unde putem să ne amintim minunile pe care Domnul le-a săvârșit în istoria mântuirii și în viața noastră, și apoi să pornim din nou la drum, asemenea martorilor umili din grotă, ”glorificându-l și lăudându-l pe Dumnezeu” (Lc 2,20) pentru tot ce am văzut și auzit”, a spus papa Leon al XIV-lea joi, 1 ianuarie 2026, în bazilica San Pietro, la omilia Sfintei Liturghii din solemnitatea Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu. Tot la 1 ianuarie, Biserica catolică marchează anual  Ziua mondială a păcii, care în 2026 a ajuns la cea de-a 59-a ediție anuală și are ca temă ”«Pacea să fie cu voi toți!». Către o pace dezarmată și dezarmantă”.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia Sfântului Părinte Leon XIV în solemnitatea Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu:

Iubiți frați și surori,

Astăzi, în solemnitatea Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, la începutul noului an calendaristic, Liturgia ne oferă textul unei frumoase binecuvântări: ”Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să strălucească faţa lui spre tine şi să se îndure de tine! Domnul să-şi înalţe faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea!” (Num 6,24-26).

Ea urmează, în cartea Numerilor, indicațiile referitoare la consacrarea nazireilor, pentru a sublinia, în relația dintre Dumnezeu și poporul lui Israel, dimensiunea sacră și rodnică a darului. Omul oferă Creatorului tot ceea ce a primit, iar El răspunde îndreptându-și privirea binevoitoare asupra lui, la fel ca în zorii lumii (cf. Gen 1,31).

Mai mult, poporul lui Israel, căruia i se adresa această binecuvântare, era un popor de bărbați și femei eliberați, renăscuți după o lungă sclavie, grație intervenției lui Dumnezeu și răspunsului generos al slujitorului său Moise. Era un popor care în Egipt se bucurase de o oarecare siguranță – hrana nu lipsea, la fel ca și adăpostul, precum și o anumită stabilitate – dar cu prețul, însă, de a fi înrobit, asuprit de o tiranie care cerea mereu mai mult, în timp ce dădea mereu mai puțin (cf. Exod 5,6-7). Acum, în deșert, multe dintre certitudinile trecutului fuseseră pierdute, dar în schimb exista libertatea, care lua forma unei căi deschise spre viitor, darul unei legi a înțelepciunii și promisiunea unei țări în care să trăiască și să crească fără cătușe și lanțuri: pe scurt, o renaștere.

Astfel, la începutul noului an, Liturgia ne amintește că fiecare zi poate fi, pentru fiecare dintre noi, începutul unei noi vieți, grație iubirii generoase a lui Dumnezeu, a milostivirii sale și a răspunsului libertății noastre. Și este frumos să gândim noul an în acest fel: ca pe un drum deschis, de descoperit, pe care ne putem aventura, prin har, liberi și purtători de libertate, iertați și împărțitori de iertare, încrezându-ne în apropierea și bunătatea Domnului care ne însoțește mereu.

Ne amintim toate acestea în timp ce celebrăm misterul Maternității Divine a Mariei, care, prin ”da”-ul ei, a contribuit la conferirea unui chip uman Izvorului tuturor milostivirilor și bunătăților: chipul lui Isus, prin ochii căruia, ca prunc, apoi ca tânăr și ca bărbat, iubirea Tatălui ajunge la noi și ne transformă.

Așadar, la începutul anului, pe măsură ce pornim în călătoria către zilele noi și unice care ne așteaptă, să-I cerem Domnului să ne permită să simțim în fiecare moment, în jurul nostru și asupra noastră, căldura îmbrățișării Sale părintești și lumina privirii Sale binecuvântate, pentru a înțelege tot mai bine și a ține mereu minte cine suntem și către ce destin minunat ne îndreptăm (cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția pastorală Gaudium et spes, 41). În același timp, însă, să-l preamărim prin rugăciune, prin sfințenia vieții și prin faptul că suntem oglinzi ale bunătății Sale unii pentru alții.

Sfântul Augustin învăța că în Maria ”creatorul omului a devenit om: astfel încât, deși stăpânea stelele, a putut să se hrănească din sânul unei femei; deși era pâinea (cf. In 6,35), putea să fie flămând (cf. Mt 4,2); [...] pentru a ne elibera, chiar dacă eram nevrednici” (Sermo 191, 1.1). El a reamintit astfel una dintre trăsăturile fundamentale ale chipului lui Dumnezeu: aceea a gratuității totale a iubirii sale, prin care se prezintă nouă – așa cum am vrut să subliniez în Mesajul pentru această Zi Mondială a păcii – ”dezarmat și dezarmant”, gol, fără apărare, ca un nou-născut în leagăn. Acest lucru ne învață că lumea nu este salvată prin ascuțirea săbiilor, judecarea, oprimarea sau eliminarea fraților, ci mai degrabă prin efortul neobosit de a înțelege, ierta, elibera și primi pe toți, fără calcul sau teamă.

Acesta este chipul lui Dumnezeu pe care Maria l-a lăsat să se formeze și să crească în pântecele ei, schimbându-i complet viața. Este chipul pe care l-a anunțat prin lumina plină de bucurie și fragilitate a ochilor ei de mamă însărcinată; chipul a cărui frumusețe a contemplat-o zi după zi, pe măsură ce Isus creștea, copil, băiat și tânăr în casa ei; și pe care l-a urmat apoi, cu inima umilă de ucenică, pe măsură ce el parcurgea căile misiunii sale, până la cruce și înviere. Pentru a face acest lucru, și ea a lăsat deoparte toate apărările, renunțând la așteptări, pretenții și garanții, așa cum știu să facă mamele, consacrându-și viața fără rezerve Fiului pe care îl primise prin har, pentru ca ea, la rândul ei, să-l poată da înapoi lumii.

În Maternitatea Divină a Mariei vedem astfel întâlnirea a două imense realități ”dezarmate”: cea a lui Dumnezeu care renunță la orice privilegiu al divinității sale pentru a se naște după trup (cf. Fil 2,6-11) și cea a persoanei care îmbrățișează cu încredere voința sa totală, aducându-i omagiu, într-un act perfect de iubire, cu cea mai mare putere a sa: libertatea.

Sfântul Ioan Paul al II-lea, meditând asupra acestui mister, a invitat la a privi ceea ce au găsit păstorii în Betleem: ”Tandrețea dezarmantă a Pruncului, sărăcia surprinzătoare în care se află, simplitatea umilă a Mariei și a lui Iosif” le-au transformat viața, făcându-i ”mesageri ai mântuirii” (Omilie la Liturghia Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, a XXXIV-a Zi Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2001).

A spus aceasta la sfârșitul marelui Jubileu din anul 2000, cu cuvinte care ne pot face și pe noi să ne gândim: ”Câte daruri”, a afirmat el, ”câte oportunități extraordinare a oferit marele Jubileu credincioșilor! În experiența iertării primite și dăruite, în amintirea martirilor, în ascultarea strigătului săracilor lumii [...] și noi am întrezărit prezența mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie. Am atins, ca să spunem așa, direct iubirea sa care reînnoiește fața pământului” (ibid.), și a încheiat: ”Asemenea păstorilor care au venit să-l adore, Cristos le cere credincioșilor, cărora le-a oferit bucuria de a-l întâlni, o disponibilitate curajoasă de a porni din nou pentru a vesti Evanghelia sa, veche și totuși mereu nouă. Îi trimite să însuflețească istoria și cultura umană cu mesajul său mântuitor” (ibid.).

Iubiți frați și surori, în această sărbătoare solemnă, la începutul noului an, aproape de încheierea Jubileului speranței, să ne apropiem cu credință de scena Nativității Domnului ca de locul păcii ”dezarmată și dezarmantă” prin excelență, de locul binecuvântării, unde putem să ne amintim minunile pe care Domnul le-a săvârșit în istoria mântuirii și în viața noastră, și apoi să pornim din nou la drum, asemenea martorilor umili din grotă, ”glorificându-l și lăudându-l pe Dumnezeu” (Lc 2,20) pentru tot ce am văzut și auzit. Fie ca acesta să fie angajamentul nostru, rezoluția noastră pentru lunile care vor urma și întotdeauna pentru viața noastră creștină.