Leon XIV, la Rugăciunea pentru Unitatea Creștinilor: Suntem una!

Vatican News

”În pasajul din Scrisoarea către Efeseni, ales ca temă pentru Săptămâna de Rugăciune din acest an, auzim cuvântul ”unul” exprimat în mod repetat: un singur trup, un singur Duh, o singură speranță, un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez, un singur Dumnezeu (cf. Ef 4,4-6). Preaiubiților, cum ar putea aceste cuvinte inspirate să nu ne atingă profund? Cum ar putea inima noastră să nu ardă la impactul lor? Da, ”împărtășim aceeași credință în unicul Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor; îl mărturisim împreună pe unicul Domn și adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, Isus Cristos, și unicul Duh Sfânt, care ne inspiră și ne îndeamnă spre deplina unitate și mărturia comună a Evangheliei”, a spus Sanctitatea Sa Leon XIV în omilia sa de la rugăciunea vesperelor din bazilica papală din Roma ”Sfântul Paul din Afara Zidurilor”, oficiată în cursul serii de duminică, 25 ianuarie a.c., în sărbătoarea Convertirii Apostolului Neamurilor. Au luat parte, alături de mii de romani și pelerini, reprezentanți ai mai multor confesiuni din Roma.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia Sfântului Părinte Leon XIV:

Preaiubiților,

Într-unul dintre pasajele biblice pe care tocmai le-am ascultat, apostolul Paul se numește ”ultimul dintre apostoli” (1 Corinteni 15,9). El se consideră nevrednic de acest titlu, deoarece în trecut a fost un persecutor al Bisericii lui Dumnezeu. Totuși, nu este un prizonier al acelui trecut, ci mai degrabă ”un prizonier în Domnul” (Efeseni 4,1). Prin harul lui Dumnezeu l-a cunoscut pe Domnul Isus cel Înviat, care s-a revelat lui Petru, apoi apostolilor și altor sute care urmau Calea, și în final lui, un persecutor (cf. 1 Corinteni 15,3-8). Întâlnirea sa cu cel Înviat a dus la convertirea pe care o marcăm astăzi.

Semnificația acestei convertiri se reflectă în schimbarea numelui său, din Saul în Paul. Prin harul lui Dumnezeu, cel care odinioară îl persecuta pe Isus a fost complet transformat și a devenit mărturisitorul său. Cel care a luptat cu înverșunare pentru numele lui Cristos, acum predică iubirea sa cu un zel arzător, așa cum exprimă plin de însuflețire imnul pe care l-am cântat la începutul acestei celebrări (cf. Excelsam Pauli gloriam, v. 2). În timp ce suntem adunați lângă rămășițele pământești ale Apostolului Neamurilor, ni se amintește că misiunea sa este și misiunea tuturor creștinilor de astăzi: să-l proclame pe Cristos și să-i invite pe toți să se încreadă în el. Fiecare întâlnire adevărată cu Domnul este un moment transformator, care oferă o nouă viziune și o nouă direcție pentru îndeplinirea misiunii de zidire a trupului lui Cristos (cf. Ef 4,12).

Conciliul Vatican al II-lea, la începutul Constituției despre Biserică, și-a declarat dorința arzătoare de a proclama Evanghelia la orice făptură (cf. Marcu 16,15) și astfel ”să lumineze pe toți oamenii cu lumina lui Cristos care strălucește pe chipul Bisericii” (Constituția dogmatică Lumen Gentium, 1). Este datoria comună a tuturor creștinilor să spună lumii, cu umilință și bucurie: ”Priviți la Cristos! Apropiați-vă de el! Primiți cuvântul lui care luminează și consolează!” (Omilie la Liturghia de început a pontificatului, 18 mai 2025). Preaiubiților, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor ne cheamă în fiecare an să reînnoim angajamentul nostru comun în această mare misiune, conștientizând că diviziunile dintre noi, deși nu împiedică lumina lui Cristos să strălucească, totuși întunecă acel chip care ar trebui să o reflecte asupra lumii.

Anul trecut am marcat cea de-a 1700-a aniversare a Conciliului de la Niceea. Preafericirea sa Bartolomeu, Patriarhul ecumenic, ne-a invitat să celebrăm această aniversare la İznik și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că atâtea tradiții creștine au fost reprezentate la acea aniversare de acum două luni. Recitarea împreună a Crezului de la Niceea, chiar în locul în care a fost scris, a fost o mărturie prețioasă și de neuitat a unității noastre în Cristos. Acel moment de fraternitate ne-a permis, de asemenea, să-l lăudăm pe Domnul pentru ceea ce a realizat în Părinții de la Niceea, ajutându-i să exprime clar adevărul unui Dumnezeu care s-a apropiat de noi întâlnindu-ne în Isus Cristos. Fie ca Duhul Sfânt să găsească și astăzi în noi inteligența docilă de a comunica credința cu un singur glas bărbaților și femeilor din timpul nostru!

În pasajul din Scrisoarea către Efeseni, ales ca temă pentru Săptămâna de Rugăciune din acest an, auzim cuvântul ”unul” exprimat în mod repetat: un singur trup, un singur Duh, o singură speranţă, un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez, un singur Dumnezeu (cf. Ef 4,4-6). Dragi frați și surori, cum ar putea aceste cuvinte inspirate să nu ne atingă profund? Cum ar putea inima noastră să nu ardă la impactul lor? Da, ”împărtășim aceeași credință în unicul Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor; îl mărturisim împreună pe unicul Domn și adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, Isus Cristos, și unicul Duh Sfânt, care ne inspiră și ne îndeamnă spre deplina unitate și mărturia comună a Evangheliei” (Scrisoarea apostolică In unitate fidei, 12). Suntem una! Suntem deja! Să recunoaștem, să experimentăm, să manifestăm!

Venerabilul meu predecesor, papa Francisc, a observat că drumul sinodal al Bisericii catolice ”este și trebuie să fie ecumenic, așa cum drumul ecumenic este sinodal” (Discurs către S.S. Mar Awa al III-lea, 19 noiembrie 2022). Acest lucru s-a reflectat în cele două Adunări ale Sinodului Episcopilor din 2023 și 2024, caracterizate de un profund zel ecumenic și îmbogățite de participarea a numeroși delegați fraterni. Cred că aceasta este o cale pentru a crește împreună în înțelegerea reciprocă a respectivelor structuri și a tradițiilor sinodale. În timp ce privim spre cea de-a 2000-a comemorare a Patimilor, Morții și Învierii Domnului Isus în 2033, să ne angajăm să dezvoltăm în continuare practicile sinodale ecumenice și să comunicăm unii cu alții ceea ce suntem, ceea ce facem și ceea ce învățăm (cf. Pentru o Biserică sinodală, 137-138).

Preaiubiților, în timp ce Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor se apropie de sfârșit, transmit salutul meu cordial cardinalului Kurt Koch, membrilor, consultanților și personalului Departamentului pentru Promovarea Unității Creștinilor, precum și membrilor dialogurilor teologice și altor inițiative promovate de Departament. Sunt recunoscător pentru prezența la această Liturgie a numeroșilor lideri și reprezentanți ai diferitelor Biserici și Comuniuni creștine din întreaga lume, în special a mitropolitului Polykarpos, de la Patriarhia Ecumenică; a arhiepiscopului Khajag Barsamian, de la Biserica apostolică armeană; și a episcopului Anthony Ball, de la Comuniunea anglicană. De asemenea, salut studenții bursieri ai Comitetului pentru colaborare culturală cu Bisericile ortodoxe și ortodoxe orientale ai Departamentului pentru Promovarea Unității Creștinilor, studenții Institutului ecumenic ”Bossey” al Consiliului ecumenic al Bisericilor, grupurile ecumenice și pelerinii care participă la această celebrare.

Materialele pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor din acest an au fost pregătite de Biserici, în Armenia. Cu profundă recunoștință, gândul nostru se îndreaptă către mărturia creștină curajoasă a poporului armean de-a lungul istoriei, o istorie în care martiriul a fost o caracteristică constantă. La încheierea acestei Săptămâni de Rugăciune, îl amintim pe sfântul catholicos, Nersès Šnorhali, ”cel Milostiv”, care a lucrat pentru unitatea Bisericii în secolul al XII-lea. El a fost înaintea timpului său în înțelegerea faptului că, căutarea unității este o sarcină pentru toți credincioșii și necesită vindecarea memoriei. Sfântul Nerses ne poate învăța și atitudinea pe care ar trebui să o adoptăm în călătoria noastră ecumenică, așa cum a amintit venerabilul meu predecesor, sfântul Ioan Paul al II-lea: ”Creștinii trebuie să aibă o profundă convingere interioară că unitatea este esențială nu pentru avantaj strategic sau câștig politic, ci pentru interesul a predica Evanghelia” (Omilie la Celebrarea ecumenică, Erevan, 26 septembrie 2001).

Tradiția ne oferă mărturia Armeniei ca primă națiune creștină, odată cu botezul regelui Tiridates în anul 301 de către sfântul Grigore Luminătorul. Să mulțumim pentru cum, prin lucrarea unor vestitori neînfricați ai Cuvântului mântuitor, popoarele Europei de Est și de Vest au îmbrățișat credința în Isus Cristos; și să ne rugăm pentru ca semințele Evangheliei să continue să dea roade de unitate, dreptate și sfințenie pe acest Continent, și în beneficiul păcii între popoarele și națiunile întregii lumi.