Următorul Consistoriu în iunie. Papa: Vom organiza unul în fiecare an
Cetatea Vaticanului – Salvatore Cernuzio
Vatican News – 9 ianuarie 2026. Prima reuniune a cardinalilor s-a încheiat joi, 8 ianuarie 2026, următoarea întâlnire fiind deja programată: două zile, în luna iunie a.c., în apropierea solemnității Sfinții Petru și Pavel. Așadar, un nou Consistoriu extraordinar îi așteaptă pe Papa Leon al XIV-lea și pe cardinalii din întreaga lume, cu desfășurare la Vatican. Pontiful a anunțat această a doua întâlnire din timpul verii în discursul de închidere a celei de-a treia și ultima sesiune de joi după-amiază, care a reunit 170 de cardinali electori și neelectori. De asemenea, Papa a explicat că întâlnirea de două zile reprezintă o "continuare" a ceea ce a fost solicitat în cadrul congregațiilor generale care au avut loc înainte de conclav și și-a exprimat dorința de a continua consistoriile anuale, cu o durată de 3-4 zile. Pontiful a anticipat deja acest lucru în discursul de miercuri, spunând că cele 48 de ore sunt "o prefigurare a parcursului nostru viitor". Totodată, a confirmat Adunarea eclezială din octombrie 2028, anunțată în martie 2025.
Mulțumiri celor prezenți și apropiere față de cei absenți
Pe lângă anunțuri, Papa Leon al XIV-lea a dorit să le mulțumească celor prezenți pentru participare și sprijin. El le-a mulțumit în mod special cardinalilor mai în vârstă pentru efortul depus pentru a veni. "Mărturia voastră este prețioasă" a spus și, exprimându-și apropierea față de cardinalii din întreaga lume care nu au putut fi prezenți la Roma, în aceste zile, a adăugat: "Suntem alături de voi și vă suntem aproape".
Papa Leon a spus că, în cursul întâlnirilor, a experimentat "o sinodalitate non-tehnică", "o armonie și o comuniune profundă", cu o metodologie aleasă pentru a promova o mai bună înțelegere reciprocă, având în vedere diversitatea contextelor și experiențelor fiecărui participant. Papa s-a referit, de asemenea, la Conciliul Vatican al II-lea, baza călătoriei și reînnoirii Bisericii, și a clarificat că celelalte două teme propuse și nevotate de adunare în cursul întâlnirii de miercuri, 7 ianuarie – liturgia și Praedicate evangelium – sunt strâns legate de Conciliu și nu trebuie uitate.
În cele din urmă, Sfântul Părinte, împreună cu ceilalți membri ai Colegiului Cardinalilor, a analizat situația generală din lume, care face ca răspunsul Bisericii "să fie cu atât mai urgent". Biserica este alături de bisericile locale care suferă din cauza războiului și a violenței.
Reflecții asupra situației din Venezuela
În contextul situației internaționale, în ciuda faptului că temele Consistoriului au fost cu totul diferite – sinodalitatea și misiunea în lumina Exortației apostolice Evangelii gaudium, votate de cardinali joi, 7 ianuarie a.c., "cu o majoritate clară" – gândurile s-au îndreptat, în special în rândul cardinalilor din America Latină, către situația din Venezuela. Cardinalul Luis Jose Rueda Aparicio, arhiepiscop de Bogotá, în Columbia, a vorbit în numele lor în cadrul unei conferințe de presă organizată în cursul serii de joi, 8 ianuarie a.c., la Sala de Presă al Sfântului Scaun, împreună cu cardinalii Stephen Brislin, arhiepiscop de Johannesburg, în Africa de Sud, și Pablo David, episcop de Kalookan, în Filipine.
Arhiepiscopul columbian a reamintit cuvintele Papei rostite în contextul rugăciunii "Angelus", din 4 ianuarie a.c., a doua zi după atacul SUA, în care Papa Leon al XIV-lea "și-a exprimat profunda îngrijorare față de ceea ce se întâmplă în Venezuela și s-a angajat să încurajeze dialogul și căutarea consensului, invocând pacea, pentru a construi o pace care să fie atât neînarmată cât și dezarmantă, care să caute să unească popoarele în privința respectării drepturilor omului și a suveranității". "Mesajul de duminică a dat tonul reflecțiilor mele din aceste zile", a spus cardinalul Rueda. Nu a fost tema oficială a Consistoriului, dar era "inevitabil" ca membrii Colegiului Cardinalilor "să fie preocupați de ceea ce se întâmplă", să "pună întrebări" despre direcția luată, despre modul în care se schimbă geopolitica Americii Latine și despre modul în care Biserica poate însoți populația. Venezuela este o problemă pe care "o purtăm în inimile noastre, ne doare pe toți și sperăm la cele mai bune evoluții posibile în viitorul apropiat", a asigurat cardinalul Luis Jose Rueda Aparicio, arhiepiscop de Bogotá, în Columbia.
Trăirea sinodalității ca "tovarăși de drum"
Succesiv, cei trei cardinali au prezentat temele și atmosfera generală a lucrărilor care au început joi, 8 ianuarie, în cursul dimineții, și au continuat după-amiaza, intercalate de momente de rugăciune, cu o pauză pentru prânz, în atriumul Aulei Paul al VI-lea (la care Sfântul Părinte a participat, oferind fiecărui participant o medalie a pontificatului său).
În cadrul discuțiilor în cele douăzeci de grupuri lingvistice, temele s-au referit la sinodalitatea trăită ca "tovarăși de drum", la necesitatea ca aceasta să se reflecte în exercitarea autorității, în formarea și activitatea nunțiilor, pentru a fi trăită în Curie cu "o mai mare internaționalizare" și, de asemenea, o relectură a Exhortației apostolice Evangelii gaudium a Papei Francisc, un text care "nu a expirat" odată cu pontificatul anterior, ci continuă să reprezinte o provocare pentru dieceze, pentru Curia Romană și chiar pentru Papă.
"Papa a luat notițe, a fost foarte atent"
Cardinalul Brislin a descris experiența ca fiind foarte "îmbogățitoare", datorită perspectivelor diferite care au permis o înțelegere mai profundă a nevoilor lumii. A fost, așadar, o ocazie de a învăța și de a ne cunoaște reciproc. "Faptul că în luna iunie va avea loc o nouă întâlnire este un semn că Sfântul Părinte a luat foarte în serios faptul că îl putem ajuta în rolul său de Succesor al lui Petru", a spus prelatul. "La opt luni de la conclav, Papa a vrut să ne cheme pentru a ne asculta", a adăugat cardinalul Rueda, "ceea ce ne întărește în misiunea Bisericii". Cardinalul David și-a exprimat aprecierea față de formatul utilizat pentru lucru, evidențiind faptul că Papa "a ascultat mai mult decât a vorbit": "A luat notițe, a fost foarte atent, iar contribuția sa a fost foarte îmbogățitoare pentru noi toți" – a mai spus prelatul.
Importanța de a ne cunoaște reciproc
Un jurnalist a întrebat care sunt adevăratele noutăți care au reieșit din acest Consistoriu, având în vedere că multe dintre subiectele enumerate fuseseră deja examinate pe larg în timpul celor două sesiuni ale Sinodului privind sinodalitatea. În răspunsul său, cardinalul Brislin a explicat că noutatea nu trebuie căutată "numai în discuții", ci în însăși "oportunitatea de a ne cunoaște și de a ne asculta reciproc". "Este important pentru că provenim din diferite părți ale lumii, unii sunt cardinali noi, alții sunt cardinali de mult timp". Papa, a adăugat cardinalul arhiepiscop de Johannesburg, "vrea să fie colegial, vrea să asculte, vrea să se bazeze pe experiența și cunoștințele cardinalilor care provin din diferite părți ale lumii, deoarece acest lucru îl poate ajuta să conducă Biserica". Profilurile sunt "diferite", dar am lucrat "în armonie, ceea ce nu înseamnă uniformitate", a concluzionat cardinalul Rueda.
Laicii și femeile
Tot pe această temă, jurnaliștii au întrebat dacă s-a discutat în vreun fel chestiunea participării laicilor și a rolului femeilor în Biserică. "Cum să nu recunoaștem rolul femeilor și al slujirii lor în Biserică?!", a exclamat cardinalul David. "Desigur", chestiunea femeilor reprezintă "o preocupare constantă ", a spus cardinalul filipinez, amintind de concluzii publicate recent cu privire la Comisia pentru studiul diaconatului feminin. Cardinalul David s-a referit, de asemenea, la "clericalism" și a relansat ideea "preoției" poporului, inspirată de Conciliul Vatican al II-lea.
