Papa, credincioșilor din Toledo: Anul Jubiliar să fie un timp al harului și milostivirii
Vatican News
30 ianuarie 2026. "Sper că acest an, 2026, și în special Anul Jubiliar al catedralei, va fi un timp al harului, al iertării și al milostivirii; un an al recunoștinței pentru ceea ce Biserica din Toledo a dat istoriei Spaniei, Europei și Americii Latine" – se spune în Mesajul Sfântului Părinte.
Amintind că, în 1226, arhiepiscopul Rodrigo Jiménez de Rada și regele Ferdinand al III-lea al Castiliei au pus piatra de temelie a actualei catedrale gotice, pe locul bisericii vizigote originale "Santa María", pontiful a evidențiat că de-a lungul celor 800 de ani de la fondare, Catedrala din Toledo "a fost martora unei multitudini de evenimente, în special cucerirea Regatului Granada și evanghelizarea Lumii Noi sub domnia Monarhilor Catolici", astfel de evenimente "fiind imortalizate în arta acestei catedrale".
Reliefând că, pe parcursul acestui an, "catedrala va prezenta, prin importante celebrări liturgice și evenimente culturale, bogatul patrimoniu spiritual al acestei Biserici și viziunea sa pentru un viitor plin de speranță", Papa Leon a subliniat valoarea liturghiei în rit hispanic-mozarab, celebrată zilnic în Catedrala din Toledo, evidențiind: "Ca pietre vii, ați păstrat și apărat credința și comuniunea cu Scaunul lui Petru timp de secole. Vă mulțumesc pentru mărturia voastră".
"Aș dori, de asemenea, să îmi exprim recunoștința pentru activitatea caritabilă și socială desfășurată de Catedrala din Toledo, care este sensibilă la noile forme de sărăcie care apar în societatea noastră de astăzi" – a adăugat pontiful, încurajându-i pe credincioși să fie perseverați, deoarece este imposibil să uităm de săraci dacă nu vrem să părăsim curentul viu al Bisericii care izvorăște din Evanghelie și face rodnic fiecare moment istoric (Exortația apostolică Dilexi te, 15).
