Leon XIV: Conciliul Vatican II, steaua polară a Bisericii de astăzi [TEXT]

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
7 ianuarie 2026 – Vatican News. ”În timp ce simțim chemarea de a nu stinge profeția [Conciliului Vatican II] și de a căuta în continuare căi și modalități pentru punerea în practică a intuițiilor lui, va fi important să-l cunoaștem din nou îndeaproape și să facem aceasta nu din auzite ori prin interpretările care au fost date, ci recitind documentele lui și meditând asupra conținutului lor”: a spus papa Leon al XIV-lea la cateheza audienței generale de miercuri, 7 ianuarie a.c. - prima după Jubileul speranței - desfășurată în aula Paul al VI-lea cu participarea a vreo șapte mii de romani și pelerini.

Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru prima cateheză a papei Leon al XIV-lea dedicată Conciliului Vatican II.

Frați și surori, bună ziua și bine ați venit! 
După Anul jubiliar, în timpul căruia ne-am oprit asupra misterelor vieții lui Isus, începem o nouă serie de cateheze care va fi dedicată Conciliului Vatican II și relecturii documentelor acestuia. Este o ocazie prețioasă pentru a redescoperi frumusețea și importanța acestui eveniment bisericesc. Sfântul Ioan Paul al II-lea, la sfârșitul Jubileului din 2000, spunea următoarele: ”Simt mai mult ca niciodată datoria de a descrie Conciliul drept marele har de care Biserica a beneficiat în secolul al XX-lea” (Scris. Ap. Novo millennio ineunte, 57).

Alături de aniversarea Conciliului de la Niceea, în 2025 am amintit împlinirea a șaizeci de ani de la Conciliul Vatican II. Chiar dacă timpul care ne desparte de acest eveniment nu este foarte lung, este la fel de adevărat că generația episcopilor, teologilor și credincioșilor de la Vatican II astăzi nu mai există. În timp ce simțim chemarea de a nu-i stinge profeția și de a căuta în continuare căi și modalități pentru punerea în practică a intuițiilor lui, va fi important să-l cunoaștem din nou îndeaproape și să facem aceasta nu din auzite ori prin interpretările care au fost date, ci recitind documentele lui și meditând asupra conținutului lor. Este vorba, într-adevăr, de Magisteriul care constituie și astăzi steaua polară a drumului Bisericii. După cum învăța Benedict al XVI-lea, ”cu trecerea timpului, documentele nu au pierdut actualitatea lor; învățăturile lor se dovedesc a fi deosebit de pertinente în raport cu noile instanțe ale Bisericii și ale prezentei societăți globalizate” (Primul mesaj după Sfânta Liturghie cu cardinalii electori, 20 aprilie 2005).

Când sfântul păpă Ioan al XXIII-lea a deschis adunarea conciliară, în 11 octombrie 1962, a vorbit despre Conciliu ca despre aurora unei zile de lumină pentru toată Biserica. Munca numeroșilor Părinți convocați, provenind din Bisericile de pe toate continentele, a aplanat, într-adevăr, calea pentru un nou anotimp bisericesc. După bogata reflecție biblică, teologică și liturgică ce a traversat secolul al XX-lea, Conciliul Vatican II a redescoperit chipul lui Dumnezeu ca Tată care, în Cristos, ne cheamă să fim fii ai săi; a privit la Biserică în lumina lui Cristos, lumina neamurilor, ca un mister de comuniune și sacrament al unității dintre Dumnezeu și poporul său; a lansat o importantă reformă liturgică punând în centru misterul mântuirii și participarea activă și conștientă a întregului popor al lui Dumnezeu. În același timp, ne-a ajutat să ne deschidem față de lume și să captăm schimbările și provocările epocii moderne în dialog și coresponsabilitate, ca o Biserică ce dorește să-și deschidă brațele față de umanitate, să fie ecou al speranțelor și angoaselor popoarelor și să colaboreze la edificarea unei societăți mai juste și mai fraterne.

Mulțumită Conciliului Vatican II, ”Biserica se face cuvânt; Biserica se face mesaj; Biserica se face colocviu” (Sfântul Paul al VI-lea, Scris. Enc. Ecclesiam suam, 67), angajându-se să caute adevărul prin calea ecumenismului, a dialogului inter-religios și a dialogului cu persoanele de bună voință.

Acest spirit, această atitudine interioară trebuie să caracterizeze viața noastră spirituală și activitatea pastorală a Bisericii pentru că trebuie în continuare să realizăm mai deplin reforma bisericească în cheie ministerială și, în fața provocărilor actuale, suntem chemați să rămânem interpreți atenți ai semnelor timpurilor, vestitori plini de bucurie ai Evangheliei, mărturisitori curajoși de dreptate și pace. Monseniorul Albino Luciani, care avea să devină papa Ioan Paul I, pe când era episcop [al diecezei de] Vittorio Veneto, scria în mod profetic la începutul Conciliului: ”Există, ca întotdeauna, nevoia de a realiza nu atât organisme ori metode ori structuri, cât mai degrabă o sfințenie mai profundă și mai amplă. [...] E posibil ca roadele optime și îmbelșugate ale unui Conciliu să se vadă după secole și să se maturizeze depășind cu efort contrastele și situațiile adverse” (A. Luciani – Ioan Paul I, Note sul Concilio, in Opera omnia, vol. II, Vittorio Veneto 1959-1962. Discorsi, scritti, articoli, Padova 1988, pp. 451-453). A redescoperi Conciliul, așadar, după cum afirma papa Francisc, ne ajută ”să redăm primatul lui Dumnezeu și unei Biserici care este nebună de iubire față de Domnul ei și față de toți oamenii, iubiți de el” (Omilie la 60 de ani de la Conciliul Vatican II, 11 octombrie 2022).

Frați și surori, ceea ce sfântul Paul al VI-lea spunea Părinților conciliari la încheierea lucrărilor, rămâne și pentru noi, astăzi, un criteriu de orientare. El spunea că a venit ceasul plecării la drum, al ieșirii din adunarea conciliară pentru a merge în întâmpinarea umanității și a-i duce vestea cea bună a Evangheliei, conștienți fiind că s-a trăit un timp de har în care se condensau trecutul, prezentul și viitorul: ”trecutul, pentru că este aici adunată Biserica lui Cristos, cu tradiția ei, istoria ei, conciliile ei, învățătorii ei, sfinții ei. [...] Prezentul: pentru că noi ne luăm rămas bun ca să mergem către lumea de astăzi, cu mizeriile ei, cu durerile ei, cu păcatele ei, dar și cu minunatele ei cuceriri, cu valorile ei, cu virtuțile ei. [...] Viitorul, în fine, este acolo, în chemarea imperioasă a popoarelor la o mai mare dreptate, în voința lor de pace, în setea lor conștientă ori inconștientă după o viață mai înaltă: aceea pe care, în mod sigur, Biserica lui Cristos poate și vrea să le-o dăruiască” (Sfântul Paul al VI-lea, Mesaj către Părinții conciliari, 8 decembrie 1965).

Și pentru noi este așa. Apropiindu-ne de documentele Conciliului Vatican II și redescoperind profeția și actualitatea lor, primim bogata tradiție a vieții Bisericii și, în același timp, ne întrebăm cu privire la prezent și reînnoim bucuria de a alerga în întâmpinarea lumii pentru a-i duce Evanghelia împărăției lui Dumnezeu, o împărăție de iubire, dreptate și pace.

După rezumatul catehezei prezentat în mai multe limbi, papa a salutat grupurile de romani și pelerini – vreo șapte mii, potrivit comunicărilor oficiale – și a transmis la nelipsitul salut pentru tineri, bolnavi și soții recent căsătoriți urarea ca ”Isus, pe care îl contemplăm în misterul Nașterii sale, să fie pentru toți călăuza sigură în noul an pe care l-am început de curând”.

*** 
De menționat că Leon al XIV-lea i-a primit în cursul dimineții pe cardinalii Vicente Bokalic Iglic (C.M.) și Joseph Zen Ze-Kiun (S.D.B), iar în cursul după-amiezii începe primul consistoriu extraordinar al pontificatului său.

*** 
La finalul audienței generale, Sfântul Părinte a invocat binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.