Căutare

2025.08.02 Papa Leon al XIV-lea la Jubileul tinerilor - Tor Vergata (fotografie din arhivă). 2025.08.02 Papa Leon al XIV-lea la Jubileul tinerilor - Tor Vergata (fotografie din arhivă).  (@Vatican Media)

Leon XIV se va întâlni cu tinerii diecezei de Roma pe 10 ianuarie 2026

Papa Leon al XIV-lea îi va întâlni pe 10 ianuarie 2026 pe tinerii și adolescenții romani, în Aula Paul al VI-lea, la câteva zile după încheierea Jubileului.

Vatican News

Evenimentul de sâmbătă, 10 ianuarie 2026, la ora 17.00, în Aula Paul al VI-lea, va fi unul de neratat. Cu doar câteva zile după încheierea Jubileului - pe 6 ianuarie, odată cu închiderea Porții Sfinte a bazilicii Sfântul Petru - adolescenții și tinerii romani îl vor întâlni pe papa Leon al XIV-lea.

Vor fi prezente numeroase grupuri

Acest lucru a fost anunțat într-un comunicat de presă al vicariatului de Roma, în care se menționează că vor fi prezente numeroase grupuri de tineri: de la tinerii care se pregătesc la catehism la cei care fac parte din grupuri parohiale, de la membrii mișcărilor și asociațiilor la cei înscriși în cluburi sportive catolice, până la studenți și cei care locuiesc departe de casă în colegiile din cadrul diecezei.

Reina: Un moment de bucurie

În această întâlnire specială cu Sfântul Părinte, tinerii vor fi însoțiți de cardinalul vicar Baldo Reina, care anunțase evenimentul în timpul întâlnirii de rugăciune ”Noaptea în catedrală” din 21 noiembrie și care a reînnoit invitația într-o scrisoare. ”Va fi un moment prețios și plin de bucurie”, le-a scris cardinalul preoților, ”pentru care vă invit să încurajați participarea tinerilor din parohiile voastre, îndemnându-i să o trăiască ca pe o oportunitate importantă de a asculta cuvintele episcopului nostru”. 

20 decembrie 2025, 13:40