Leon XIV, angajaților din Vatican: Munca făcută cu dăruire îl preamărește pe Domnul
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
22 decembrie 2025 – Vatican News. Ieslea de Crăciun ne aduce aminte, prin personajele sale, că ”toate activitățile și ocupațiile noastre zilnice își dobândesc sensul deplin în planul lui Dumnezeu, care are centrul său în Isus Cristos”: a spus papa Leon al XIV-lea la audiența cu angajații din instituțiile Vaticanului și din Vicariatul Romei, pe care i-a invitat luni, 22 decembrie a.c., în Aula Paul al VI-lea la tradiționala întâlnire de urări înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, salutul Sfântului Părinte.
”Dragi frați și surori, vă mulțumesc pentru salutul vostru călduros și, mai ales, pentru că ați venit la această primă întâlnire de Crăciun. După cum știți, pentru mine este prima de acest fel și este prima dată când vă întâlnesc pe toți împreună, inclusiv cu multe rude ale voastre, iar acest lucru îmi face o plăcere deosebită. Astăzi, nu trebuie să vorbim despre muncă, dar vreau să mă folosesc de această ocazie ca să-i mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru munca pe care o îndeplinește. Învăț încă să cunosc Vaticanul ca pe un mare mozaic de oficii și servicii și, încetul cu încetul, cu ajutorul lui Dumnezeu, mă gândesc că voi reuși să vă mai întâlnesc vizitând diferitele domenii de muncă.
Dar astăzi sunt bucuros de acest moment familiar, aproape de ajunul Crăciunului. Trăim acest moment în fața Ieslei, care efectiv este prezentă și aici, în această scenă a Nativității donată de Costa Rica. În Iesle, imaginația populară a introdus deseori foarte multe figurine luate din viața de zi cu zi, care aglomerează spațiul din jurul grotei. Astfel, pe lângă nelipsiții păstori, protagoniști ai evenimentului potrivit Evangheliei, putem găsi statuetele care reprezintă diferite meserii: fierarul, ospătarul, ospătărița, spălătoreasa, cel care ascute cuțitele și așa mai departe. Evident, e vorba de meserii de odinioară, pentru că unele dintre ele au dispărut ori au fost cu totul transformate. Oricum, ele își păstrează semnificația în jurul Ieslei. Ne aduc aminte că toate activitățile noastre, ocupațiile noastre zilnice dobândesc sensul lor deplin în planul lui Dumnezeu, care are centrul său în Isus Cristos.
Este ca și cum Pruncul Isus, din ieslea în care a fost așezat, ar binecuvânta totul și pe toți. Prezența sa blândă și smerită răspândește pretutindeni blândețea lui Dumnezeu. În timp ce Maria și Iosif îl adoră pe Prunc, iar păstorii se apropie plini de uimire, celelalte personaje își îndeplinesc gesturile lor de fiecare zi. Se pare că ele sunt detașate de evenimentul central, dar nu este așa: în realitate, fiecare participă exact așa cum este, stând la locul lui și făcând ceea ce trebuie să facă, meseria lui. Îmi place să mă gândesc că poate fi la fel și pentru noi în zilele noastre de muncă: fiecare dintre noi își desfășoară îndatorirea sa și îl preamărim pe Dumnezeu făcând bine exact acest lucru, cu devotament. Uneori suntem luați cu treburi atât de mult încât unul nu se gândește la Domnul ori la Biserică, dar simplul fapt de a lucra cu dăruire, căutând să dăm ce avem mai bun și - pentru voi, credincioșii laici - chiar cu iubire față de familie și de copiii voștri, acest lucru îl preamărește pe Domnul.
Preaiubiților, să învățăm de la sărbătoarea Nașterii lui Isus stilul simplității și umilinței și, cu toții împreună, să facem în așa fel încât acesta să fie tot mai mult stilul Bisericii, în orice formă de exprimare a ei. Vă rog să duceți salutul meu și celor dragi ai voștri de acasă, mai ales persoanelor în vârstă ori bolnave și spuneți-le că papa se roagă pentru ei. Vă urez o sfântă sărbătoare a Nașterii Domnului, în veselia și seninătatea pe care ni le dăruiește Isus. Vă mulțumesc!”.
La finalul întrevederii, papa Leon al XIV-lea a salutat personal numeroși angajați din Vatican, la care s-au adăugat angajații de la Vicariatul Romei. Mulți dintre ei au reușit să se organizeze și să participe cu mai mulți membri ai familiei. În fine, toți participanții la audiența specială din ajunul Crăciunului au primit cadou din partea Sfântului Părinte cartea ”Practica prezenței lui Dumnezeu”, despre care a spus și a scris că a avut o importanță remarcabilă pentru parcursul său spiritual.
Audiența cu angajații a avut loc la câteva zeci de minute după întâlnirea papei din Palatul Apostolic cu membrii Colegiului cardinalilor și ai Curiei Romane.
