Papa Leon al XIV-lea Papa Leon al XIV-lea  (AFP or licensors)

Papa Leon s-a întors la Vatican: Să tacă armele; demnitatea fiecărei persoane, o prioritate

Înainte de a pleca din Castel Gandolfo, marți, 22 iulie, în cursul serii, papa Leon al XIV-lea s-a oprit pentru a vorbi cu jurnaliștii care îl așteptau să iasă din Villa Barberini, unde a locuit în timpul zilelor de odihnă, răspunzând la câteva întrebări privind actualitatea internațională. "Vocea Bisericii este încă importantă, să continuăm promovarea păcii" – a spus pontiful.

Vatican News
23 iulie 2025. "Trebuie să încurajăm pe toată lumea să renunțe la arme și la întreg comerțul care se află în spatele oricărui război" – a spus Sfântul Părinte, la ieșirea din reședința Villa Barberini, din Castel Gandolfo, unde a stat în cele 16 zile de odihnă estivă.  

Revenit în Vatican cu puțin înainte de ora 21.00, Suveranul Pontif s-a oprit să stea de vorbă cu unii reporteri care îl așteptau la ieșirea din Villa Barberini, răspunzând la întrebările lor legate de actualitatea internațională și de situația din Gaza. Cu privire la posibilitatea de a merge în locuri de suferință, precum Fâșia Gaza, papa Leon a explicat că "există multe locuri" în care și el, personal, ar "dori să meargă, dar nu este neapărat formula pentru găsirea unei soluții".

"De multe ori, traficul de arme face din oameni instrumente fără valoare", a subliniat Sfântul Părinte, adăugând că asupra acestui lucru trebuie să insistăm, punând accentul pe demnitatea fiecărei ființe umane, indiferent de religia pe care o profesează.  "Suntem cu toții copiii lui Dumnezeu, creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu", a continuat, adăugând că este necesară continuarea eforturilor pentru apărarea demnității ființei umane.  

Referitor la șederea la Castel Gandolfo, Papa a spus că a decurs foarte bine și că va reveni, exprimându-și gratitudinea față de primirea care i-a fost făcută. "Am schimbat puțin aerul", dar a fost "o vacanță de lucru, în care nu am încetat să urmăresc actualitatea", a spus pontiful în concluzie, adăugând: "Slavă Domnului, vocea Bisericii este încă importantă și continuăm să promovăm pacea".

 

 

 

 

23 iulie 2025, 09:34