Căutare

Preacurata să ne conducă la Isus. Viața noastră și timpul nostru în mâinile Maicii cerești

"Cerem harul ca acest an jubiliar să ne miște și să ne impulsioneze să mergem spre Domnul cu o preocupare autentică și sinceră pentru cei dragi, pentru săraci, pentru bolnavi, pentru cei care au pierdut calea către adevăr, bucurie și pace."

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 2 ianuarie 2025. Această invocație a fost rostită de arhipreotul coadiutor al bazilicii Santa Maria Maggiore, din Roma, cardinalul Rolandas Makrickas, care a prezidat –  în data de 1 ianuarie, în solemnitatea Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu – Sfânta Liturghie cu deschidere a Porții Sfinte (cea de-a patra deschisă de la începutul Anului Jubiliar, după bazilica San Pietro, închisoarea Rebibbia și bazilica San Giovanni in Laterano). Celebrarea a avut loc cu începere de la ora locală 17.

"Noi toți, fără deosebire, suntem chemați la aceeași speranță. Cu toții putem merge pe acest drum al speranței pline de bucurie. Cu toții! Iar Preacurata este alături de toți, nimeni nu este exclus. Ca o mamă, ea își iubește toți copiii și are întotdeauna grijă de ei" – a spus cardinalul Makrickas, îndemnând-ne să ne însușim cuvintele papei Francisc din Bula "Spes non confundit", de indicțiune a Anului Jubiliar:  "Îi îndemn pe pelerinii care vor veni la Roma să se oprească pentru rugăciune la sanctuarele mariane din oraș pentru a o venera pe Fecioara Maria și a-i invoca protecția. Sunt convins că toți, mai ales cei care suferă și sunt îndurerați, vor putea experimenta apropierea celei mai afectuoase Mame, care nu își abandonează niciodată copiii, cea care pentru poporul sfânt al lui Dumnezeu este "semn de speranță sigură și de mângâiere" (Spes non Confundit, n. 24)”.

"Să-i încredințăm Maicii Domnului din nou, astăzi, la începutul anului jubiliar, viața noastră, timpul nostru, pentru ca ea să ne conducă la Isus: plinătatea timpului, a oricărui timp, a timpului fiecăruia dintre noi" – ne-a îndemnat cardinalul Rolandas Makrickas, în contextul ritului jubiliar de deschidere a Porții Sfinte, la bazilica papală Sfânta Maria cea Mare din Roma și a Sfintei Liturghii prezidată de prelatul de origine lituaniană miercuri, 1 ianuarie 2025, cu începere ora 17.00.

Cu referire la sanctuarul marian care este atât de drag papei Francisc, cardinalul Makrickas a spus: "Acest antic sanctuar marian este situat în centrul Romei, în inima unei structuri stradale în formă de stea care evocă Steaua din Betleem.

Aceasta sugerează perfect misiunea bazilicii Sfânta Maria cea Mare: să fie o stea strălucitoare, în slujba Luminii Adevărate, indicând spre Mântuitorul, Dumnezeu adevărat și om adevărat, născut din Fecioara Maria.

Astfel, timp de o mie șase sute de ani, această bazilică papală s-a dorit a fi precum steaua din Betleem, răspândind vestirea îngerească adresată păstorilor: nu vă temeți, ci porniți spre Domnul."

02 ianuarie 2025, 11:04