Căutare

Angelus. Papa Francisc: Să păstrăm în inimi bucuria mântuirii adusă de Pruncul Isus

Miercuri, 1 ianuarie 2025, papa Francisc a condus rugăciunea Îngerul Domnului, prima din noul an, și a vorbit pe larg despre Evanghelia solemnității, subliniind ceea ce păstorii au văzut la Betleem, precum și ceea ce ei nu au văzut: inima Fecioarei Maria, care păstra și medita toate faptele legate de nașterea lui Isus. La final, papa a făcut un stăruitor la pace și la încetarea luptelor pe toate fronturile de război din aceste timpuri.

Cetatea Vaticanului - Adrian Dancă
1 ianuarie 2025 - Vatican News
. La rugăciunea Îngerul Domnului, recitată miercuri, 1 ianuarie a.c., la ora Romei 12.00 de la fereastra apartamentului Pontifical din Palatul Apostolic, papa Francisc a vorbit despre lecturile biblice ale solemnității și a evidențiat pagina Evangheliei, în special ”ceea ce păstorii au văzut la Betleem, copilul, precum și ceea ce nu au văzut, inima Mariei, care păstra și medita toate aceste fapte” (cf. Lc 2,16-21).

”Surpriza și bucuria Nașterii Domnului”, a remarcat papa în alocuțiunea sa, ”continuă în Evanghelia Sfintei Liturghii de astăzi (cf. Lc 2,16-21), care relatează sosirea păstorilor la grota de la Betleem. După vestirea îngerilor, într-adevăr, ei au mers în grabă și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și copilul culcat în iesle (v. 16). Această întâlnire îi copleșește pe toți de uimire, pentru că păstorii au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil (v.17): nou-născutul este mântuitorul, Cristos, Domnul (v. 11)”.

Referindu-se mai întâi la ceea ce au văzut păstorii, adică pe copilul Isus, papa a explicat că acest nume în ebraică înseamnă ”Dumnezeu mântuiește”, ceea ce va face acest copil. Domnul ”a venit în lume ca să ne dăruiască însăși viața sa. Să ne gândim la acest lucru: toți oamenii sunt fii, dar nimeni dintre noi nu a ales să se nască. Dumnezeu, în schimb, a ales să se nască pentru noi. Isus este revelația iubirii sale veșnice, care aduce lumii pacea”.

În același timp, nou-născutului Mesia, care manifestă milostivirea Tatălui, îi corespunde inima Mariei, Fecioara Mamă. ”Această inimă”, a spus papa, ”este urechea care a ascultat vestirea arhanghelului, această inimă este mâna de mireasă dată lui Iosif, această inimă este îmbrățișarea care a cuprins-o pe Elisabeta la vârsta ei înaintată. În inima Mariei, maica noastră, bate speranța: bate speranța răscumpărării și a mântuirii pentru toate făpturile”.

”Mamele îi au mereu la inimă pe fiii lor. Astăzi, în prima zi a anului, dedicată păcii, să ne gândim la toate mamele care se bucură în inima lor și la toate mamele care au inima copleșită de durere, pentru că fiii lor au fost luați de violență, mândrie și ură. Cât de frumoasă este pacea și cât de inuman este războiul, care frânge inima mamelor!”.

La finalul alocuțiunii, papa a îndemnat pe fiecare să se întrebe dacă este capabil să rămână în tăcere ca să contemple nașterea lui Isus, dacă se străduiește să păstreze în inima sa acest eveniment și mesajul său de bunătate și mântuire, dacă dorește să răspundă la un dar atât de mare printr-un gest gratuit de pace, iertare și reconciliere. Papa s-a declarat convins că, în această privință, ”fiecare va găsi ceva de făcut” și a cerut ajutorul Sfintei Născătoare de Dumnezeu ca să ne învețe să păstrăm în inimă bucuria Evangheliei și să dăm mărturie pentru aceasta în lume.

După rugăciunea Îngerul Domnului, papa a menționat faptul că pe 1 ianuarie, Biserica catolică marchează și Ziua mondială a păcii, care anul acesta are ca temă ”Ne iartă nouă greșelile noastre, dăruiește-ne pacea ta”.

”Îmi exprim aprecierea”, a spus papa la Angelus, ”față de toți cei care, în numeroasele zone de conflict, lucrează pentru dialog și negocieri. Să ne rugăm pentru ca pe toate fronturile să înceteze combaterile și să se urmărească de o manieră hotărâtă pacea și reconcilierea. Mă gândesc la chinuita Ucraină, la Gaza, Israel, Myanmar, [regiunea congoleză] Kivu și la numeroasele popoare aflate în război. Am văzut, la programul [unei televiziuni italiene] A Sua Immagine, înregistrări video și fotografii despre distrugerile pe care le face războiul. Frați, surori, războiul distruge, distruge întotdeauna. Războiul este o înfrângere, întotdeauna”.

La finalul rugăciunii Îngerul Domnului, papa Francisc a invocat binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință. 

01 ianuarie 2025, 12:27