Căutare

Bazilica San Pietro, 8 decembrie 2024: Sfânta Liturghie cu noii cardinali creați în cadrul consistoriului public obișnuit de sâmbătă, 7 decembrie 2024 Bazilica San Pietro, 8 decembrie 2024: Sfânta Liturghie cu noii cardinali creați în cadrul consistoriului public obișnuit de sâmbătă, 7 decembrie 2024  (Vatican Media)

Papa: Inima Fecioarei Maria, neprihănit zămislită, să ne cucerească și să ne convertească

«Celebrăm această Sfântă Liturghie împreună cu noii cardinali. Aceștia sunt frați cărora le-am cerut să mă asiste în slujirea mea pastorală Bisericii universale. Ei vin din multe părți ale lumii, fiind purtători ai unei singure Înțelepciuni cu multe chipuri, pentru a contribui la creșterea și răspândirea Împărăției lui Dumnezeu. Să-i încredințăm în mod special mijlocirii Maicii Mântuitorului.»

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 8 decembrie 2024. Cu aceste cuvinte a încheiat papa Francisc omilia Sfintei Liturghii pe care a celebrat-o în cea de-a doua duminică din Advent, împreună cu noii cardinali – 21 la număr – creați în consistoriul public obișnuit care a avut loc sâmbătă, 7 decembrie, în cursul după-amiezii, în bazilica San Pietro.

În centrul omiliei s-a aflat figura Preacuratei Fecioare Maria, neprihănit zămislită. Amintind salutul adresat de înger Preacuratei (din Evanghelia după sfântul Luca, capitolul 1, versetul 28) în umila casă din Nazaret, pontiful a evidențiat că, prin acest salut, Îngerul îi dezvăluie Fecioarei Maria misterul Inimii sale neprihănite, de la concepție "imună de orice pată a păcatului originar" (Fericitul Pius al IX-lea, Constituția apostolică Ineffabilis Deus, 8 decembrie 1854). Evidențiind că, de-a lungul secolelor, creștinii au încercat, în numeroase moduri, prin cuvinte și imagini, să reprezinte acest dar, subliniind harul și frumusețea delicată din trăsăturile celei pe care îngerul a definit-o "Binecuvântată ești tu între femei", papa Francisc a spus: "Și, de fapt, Maica Domnului – așa cum a observat sfântul Paul al VI-lea –  ne arată "ceea ce avem cu toții în adâncul inimii noastre: imaginea autentică a umanității [...] inocentă, sfântă, [...] pentru că ființa ei este numai armonie, candoare, simplitate; este numai transparență, bunătate, perfecțiune; este numai frumusețe" (Omilie la solemnitatea Neprihănita Zămislire, 8 decembrie 1963).

Așadar – a îndemnat – să ne oprim pentru o clipă să o contemplăm pe ea, această frumusețe, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, în trei aspecte ale vieții Preacuratei Fecioare Maria care ne-o fac apropiată și familiară: cea de fiică, mireasă și mamă.

Oprindu-se asupra Preacuratei în calitate de fiică, pontiful a amintit că textele sacre nu vorbesc despre copilăria ei. În schimb – a continuat – Evanghelia ne-o prezintă, la intrarea ei pe scena istoriei, ca pe o tânără bogată în credință, smerită și simplă. Ea este "fecioara" (cf. Lc 1,27), în a cărei privire se reflectă iubirea Tatălui și în a cărei inimă curată gratuitatea și recunoștința sunt culoarea și parfumul sfințeniei. Aici, Fecioara Maria ne apare frumoasă ca o floare care a crescut neobservată și care este în sfârșit gata să înflorească în darul de sine – a spus pontiful.

Cu referire la cea de-a doua dimensiune a frumuseții sale: cea de mireasă, adică cea pe care Dumnezeu a ales-o ca însoțitoare pentru planul său de mântuire (cf. Constituției dogmatice Lumen Gentium, 61), pontiful a reliefat că Preacurata răspunde "da" spunând: "Iată slujitoarea Domnului" (Lc 1,38). "Slujtoare" nu în sensul de "înrobită" și "umilită", ci de persoană "de încredere", "stimată, căreia Domnul îi încredințează cele mai dragi comori și cele mai importante misiuni. Așadar – a mai spus – frumusețea sa cu numeroase fațete, asemenea unui diamant, dezvăluie un nou aspect: cel al fidelității, loialității și grijii care caracterizează iubirea reciprocă a soților. Exact așa cum intenționa sfântul Ioan Paul al II-lea atunci când scria că Preacurata neprihănit zămislită "a acceptat alegerea ca Mamă a Fiului lui Dumnezeu, călăuzită de iubirea conjugală, care consacră total lui Dumnezeu o persoană umană" (Scrisoarea enciclică Redemptoris Mater, 39).

În legătură cu cea de-a treia dimensiune a frumuseții Fecioarei Maria: cea de mamă, Sfântul Părinte a explicat că acesta este modul cel mai obișnuit în care o reprezentăm: cu Pruncul Isus în brațe sau în pătuț, aplecată asupra Fiului lui Dumnezeu culcat în iesle (cf. Lc 2,7). Ea este mereu prezentă alături de Fiul său în toate circumstanțele vieții: aproape, în modul de a se îngriji, și ascunsă în smerenia sa; ca la Cana Galileii, unde mijlocește pentru miri (cf. In 2,3-5), sau la Cafarnaum, unde este lăudată pentru ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu (cf. Lc 11,27-28), sau în cele din urmă la picioarele crucii, unde Isus însuși ne-o încredințează ca mamă (cf. In 19,25-27).

Papa Francisc ne-a îndemnat să privim la Fecioara Maria neprihănit zămislită și să îi cerem ca Inima sa plină de iubire să ne cucerească, să ne convertească și să facă din noi o comunitate în care filiația, despuierea de sine și maternitatea să fie regula și criteriul vieții: în care familiile se unesc, soții împart totul, tații și mamele sunt prezenți fizic lângă copiii lor. Aceasta este frumusețea despre care ne vorbește Preacurata neprihănit zămislită, aceasta este "frumusețea care salvează lumea" și în fața căreia și noi vrem să-i răspundem Domnului, asemenea Fecioarei Maria: "Iată-mă [...], fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38).

La rugăciunea antifonului marian Îngerul Domnului, din Piața San Pietro, pontiful ne-a îndemnat: "Frați și surori, pe măsură ce se apropie deschiderea Porții Sfinte a Jubileului, haideți să deschidem ușile inimilor și minților noastre Domnului Isus, născut din Fecioara Maria Neprihănit Zămislită, și să implorăm mijlocirea Maicii Preacurate pentru ca El să vină să locuiască în viețile noastre".

 

08 decembrie 2024, 11:15