Episcopii din Venezuela: Școala, un spațiu prețios al păcii și dreptății
Vatican News – 13 ianuarie 2026
”Mergând din nou la școală după începerea noului an civil, Comisia noastră transmite un salut plin de speranță profesorilor, elevilor, studenților, familiilor și tuturor celor care fac parte din comunitatea educativă a țării”. În același timp, ”împărtășim dorința care își propune ca educația să fie un spațiu în care se consolidează pacea și dreptatea, recunoscând că, în pofida greutăților, spațiul educativ continuă să fie locul cel mai sacru în care se depune sămânța credinței și în care ne asumăm angajamentul de a cultiva valorile dreptății și libertății, care orientează existența noastră”: scrie președintele Comisiei pentru educație a Conferinței episcopale din Venezuela, monseniorul Carlos Enrique Curiel Herrera, cu ocazia recentei deschideri a noului an școlar, care coincide cu momentul delicat prin care trece țara latinoamericană.
În mesajul transmis elevilor și profesorilor, prelatul a formulat urarea ca Domnul să însoțească pașii pe care-i vor face, iar lumina sa, revelată la Epifanie, să strălucească în inimile lor pentru ca bucuria întâlnirii să reînnoiască forțele de a sluji cu fidelitate evanghelică.
Invocând, asemenea papei Leon al XIV-lea, ajutorul sfinților venezuelani Iosif Grigore Hernandez și Carmen Rendiles Martinez, președintele Comisiei pentru educație a Conferinței episcopale a îndemnat întreaga comunitate educativă ”să considere mijloacele de studiu și de învățământ ca instrumente pentru construcția păcii”, iar începutul anului școlar ”să fie o ocazie de a se asculta unii pe alții, de a discerne voința lui Dumnezeu și de a cere armonia și pacea” pentru Venezuela.