Milano întâmpină Crucea olimpică și paralimpică a Jocurilor de iarnă 2026
Vatican News – 20 ianuarie 2026. Crucea olimpică și paralimpică a Jocurilor de iarnă din 2026, găzduite de orașele italiene Milano și Cortina, a plecat de la Roma și va ajunge la Milano pe 29 ianuarie 2026. Crucea va fi primită și ridicată în bazilica ”Santa Babila”, în cadrul unei Sfinte Liturghii prezidate de arhiepiscopul de Milano, monseniorul Mario Delpini. Va concelebra, printre alții, episcopul Paul Tighe, secretar al Departamentului pentru cultură și educație. În perioada Jocurilor olimpice și paralimpice, bazilica din Milano va deveni ”biserica sportivilor”, pentru care a organizat mai multe momente de rugăciune și meditație. Crucea olimpică a sportivilor, care însoțește atleții începând de la Jocurile de la Londra din 2012, va fi dusă la Milano de asociația poli-sportivă a Sfântului Scaun ”Athletica Vaticana”.
În mod semnificativ, Sfânta Liturghie din 29 ianuarie a.c. anticipă cu o zi începutul așa-numitei ”păci olimpice”, stabilite printr-o rezoluție a Națiunilor Unite din 19 noiembrie 2025, care începe cu o săptămână înainte de Olimpiadă (deschiderea are loc pe 6 februarie 2026) și se încheie cu o săptămână după Para-Olimpiadă (în 15 martie 2026). În aceeași perioadă, bazilica ”Santa Babila” din Milano va deveni o adevărată casă spirituală a sportivilor, pentru care au fost pregătite mai multe Sfinte Liturghii, rugăciuni de dimineață și de seară, dar și meditații despre importanța spiritualității în viața de zi cu zi.
De adăugat că în 14 ianuarie 2025, cu ocazia Jubileului sportivilor, Crucea sportivilor a fost încredințată de o delegație a Jocurilor din 2024 de la Paris asociației ”Athletica Vaticana”. Au luat parte Leon al XIV-lea, prefectul Departamentului pentru cultură și educație, cardinalul José Tolentino de Mendonça, dar și președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach, care a dus personal Crucea prin Poarta Sfântă a bazilicii Sfântul Petru.
Crucea sportivilor a fost realizată de artistul englez Jon Cornwall cu ocazia Jocurilor de la Londra din 2012, folosind cincisprezece esențe de lemn din diferite regiuni ale planetei: Țara Sfântă, China, Rusia, Africa de Nord, Africa de Sud, India, Australia, Brazilia, Argentina, Jamaica, America de Nord și Marea Britanie.
După Jocurile din 2012, Crucea sportivilor a trecut Atlanticul și a ajuns în Brazilia, mai precis, în arhidieceza de Rio de Janeiro, pentru competiția olimpică din 2016. Cu ocazia Zilei mondiale a tineretului din Brazilia, în 2013, regretatul papă Francisc a binecuvântat Crucea sportivilor, care a rămas în aceeași țară pentru Cupa mondială de fotbal. Pentru Jocurile de la Tokyo din 2021, pandemia a împiedicat organizarea unor manifestări specifice. În 2023, Crucea olimpică a ajuns la Lisabona, pentru Ziua mondială a tineretului, și a fost dusă mai târziu la Paris, fiind înălțată în ”Capela sportivilor” din biserica Sfânta Maria Magdalena.
Semnificația și mesajele Crucii sportivilor pentru Jocurile de iarnă din acest an vor fi prezentate pe larg la o conferință de presă care are loc la Milano vineri, 23 ianuarie a.c., cu participarea arhiepiscopului Mario Delpini. Prelatul italian va prezenta, printre altele, programul inițiativelor spirituale dedicate sportivilor de la Olimpiadă și Paralimpiadă.