Shevchuk: Iertare și reconciliere pentru a vindeca memoria popoarelor europene

Roberto Paglialonga – Trimis la Kiev

Chiar și în ”contextul războiului descoperim puterea rugăciunii”. Astăzi este nevoie, mai mult ca oricând, de ”iertare, oferită și primită, pentru a vindeca memoria istorică a popoarelor europene”. Mass-media de la Vatican relatează cuvintele întâistătătorului Bisericii greco-catolice din Ucraina, beatitudinea sa Sviatoslav Shevchuk, cu ocazia întâlnirii sale cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, în cea de-a doua zi a misiunii sale în Ucraina, și cu nunțiul apostolic în această țară, Visvaldas Kulbokas. Trimisul special al papei Leon al XIV-lea pentru celebrările celei de-a 35-a aniversări a redeschiderii structurilor Bisericii catolice de rit latin, care au loc duminică, 19 iulie a.c., la sanctuarul ”Preasfintei Fecioare de pe Muntel Carmel” din Berdychiv, a sosit vineri seara, 17 iulie a.c., la Kiev, după o oprire la biserica sfântului Ioan Paul al II-lea din Rivne, la jumătatea drumului între Lviv și capitală.

Beatitudine, cât de importante sunt în acest moment rugăciunea împreună și apropierea Sfântului Părinte prin intermediul reprezentanților săi prezenți aici, arhiepiscopul Gallagher în calitate de trimis special pentru celebrările de la sanctuarul din Berdychiv, și, cu câteva zile în urmă, cardinalul Zuppi?
În contextele de război redescoperim sensul și puterea rugăciunii. A ne ruga împreună înseamnă a găsi un spațiu care vindecă rănile: rugăciunea este un balsam, harul tămăduitor al Duhului Sfânt, care pătrunde în inima unei persoane care suferă. A ne ruga împreună înseamnă a împărtăși daruri. Isus însuși a spus: ”Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor”. Dar a ne ruga împreună cu trimișii speciali ai Sfântului Părinte înseamnă a ne ruga în inima Bisericii universale, înseamnă a ne ruga împreună cu Sfântul Părinte însuși. Înseamnă a simți că suntem mângâiați de tatăl. De aceea, prezența cardinalului Zuppi și a arhiepiscopului Gallagher este pentru noi un semn vizibil al Bisericii universale și catolice care ne îmbrățișează și se roagă pentru noi.

În contextul războiului din Ucraina, cum se prezintă colaborarea dintre diferitele comunități catolice în sprijinul populației aflate în suferință?
În Ucraina ne confruntăm cu aceleași tragedii, aceleași provocări, atât pastorale, cât și umanitare, nu doar în rândul catolicilor, ci și al fraților ortodocși, al protestanților, al evreilor și al musulmanilor, care fac parte din Consiliul pan-ucrainean al Bisericilor, care tocmai în aceste zile sărbătorește 30 de ani de activitate. A colabora împreună înseamnă, literalmente, a salva vieți, iar uneori caritatea creștină depășește cu adevărat limitele confesionale sau rituale. Știm să mărturisim împreună, catolicii de rit bizantin și de rit latin – așa cum spunea Ioan Paul al II-lea – autenticitatea iubirii catolice, care îmbrățișează, vindecă, salvează și slujește tuturor.

Care sunt principalele nevoi ale populației într-un moment în care bombardamentele și războiul se intensifică?
Nevoile sunt numeroase. Conform cifrelor furnizate de agențiile Națiunilor Unite, astăzi în Ucraina există 5 milioane de persoane care se confruntă cu o situație de urgență umanitară, iar doar 2 milioane pot fi ajutate cu resursele acordate de aceste structuri internaționale. Dar, așa cum mi-a spus odată primarul orașului Kiev, din partea Bisericii, mai mult decât haine, pâine și alimente, este nevoie de cuvântul speranței. Așadar, acest moment de mare suferință pentru milioane de ucraineni este un moment de nouă evanghelizare, este momentul, kairos-ul unei mari convertiri: este foame și sete de Dumnezeu. Numai Biserica lui Cristos este capabilă să vindece aceste răni și să răspundă, să ofere pâinea vieții, Euharistia, Cuvântul lui Dumnezeu celor care sunt înfometați și însetați după Dumnezeu.

În cadrul întâlnirii cu arhiepiscopul Gallagher ați abordat tema reconcilierii și a iertării. Cum putem deveni purtători și promotori ai acestor două mari daruri într-o situație atât de dificilă la nivel internațional?
În aceste luni, în Ucraina, marcăm cea de-a 25-a aniversare a vizitei istorice a lui Ioan Paul al II-lea. El, ca parte integrantă a ministerului său petrin pentru Europa, se străduia să fie în slujba reconcilierii dintre popoarele continentului. Și el însuși spunea că datoria sa era aceea de a vindeca memoria istorică a popoarelor europene, mai ales când este vorba de rănile care încă astăzi sunt foarte adânci în inimile noastre, după cel de-al doilea război mondial. La aceste răni vechi se adaugă acum cele ale acestui război blasfemator pe care îl trăim în Ucraina. Dar care este leacul pe care ni l-a dăruit papa Wojtyla? El ne-a spus că acest balsam pentru vindecarea memoriei este iertarea, oferită și primită. Cu toții suntem păcătoși, cu toții suntem conștienți că ne-am jignit aproapele: popoarele vecine au întotdeauna o amintire negativă, uneori, a unui trecut dureros. Dar nu trebuie să fim sclavii acestui trecut. Este un trecut pe care nu-l putem reface. Însă putem, prin iertare, să construim un viitor mai bun. De aceea, darul iertării, acordat și primit, este leacul care vindecă memoria istorică a popoarelor europene.