Asasinarea părintelui Jacques Hamel, o tragedie care a cutremurat atât creștinii, cât și musulmanii

Cetatea Vaticanului – Jean-Charles Putzolu
Vatican News – 24 iulie 2026. În Franța au loc mai multe comemorări prilejuite de împlinirea a 10 ani de la asasinarea părintelui Jacques Hamel, în biserica parohială Saint-Etienne du Rouvray, din nordul Franței, la 26 iulie 2016. Mai ales la Saint-Étienne-du-Rouvray au fost organizate inițiative interreligioase axate pe cunoașterea reciprocă între creștini și musulmani: expoziții, momente de rugăciune și de împărtășire.

Cardinalul Jean-Marc Aveline, președinte al Conferinței Episcopale din Franța, va prezida o Sfântă Liturghie transmisă duminică, 26 iulie a.c., de posturile de televiziune ale serviciului public.

Acest act de aducere aminte este important nu doar pentru tinerele generații dar ajută și consolidarea relațiilor dintre creștini și musulmani în Franța, relații care, deși au evoluat în comparație cu raporturile din urmă cu zece ani, nu au scurtat un parcurs care rămâne încă lung, din cauza unei neîncrederi susceptibilă de a fi instrumentalizată.

Din interviul cu dominicanul Jean-François Bour, director al Serviciului Național pentru Relațiile cu Musulmanii, aflăm despre evoluția dialogului islamo-creștin din Franța.

Frate Jean-François Bour, în ce măsură asasinarea părintelui Hamel a contribuit la avansarea dialogului islamo-creștin?

R. Dialogul dintre creștini și musulmani, cel puțin în Franța, nu se poate reduce la o simplă relație de curtoazie, nici înainte 2016 nu era astfel. O relație de dialog s-a conturat deja încă din anii 1950. Biserica din Franța a înființat, în 1973, un serviciu dedicat relațiilor cu musulmanii, pentru a permite credincioșilor creștini catolici să se formeze în cunoașterea islamului și să pătrundă puțin mai adânc în complexitatea istoriei musulmane, în detaliile funcționării religiei musulmane. Însă, dacă vrem să identificăm un adevărat punct de cotitură, acesta ar trebui situat mai degrabă în jurul anului 2001. Atentatul de la New York, împotriva World Trade Center, a generat o conștientizare destul de puternică. Din acel moment, s-a încercat să se înțeleagă de ce există curente care aleg violența teroristă, declanșându-se o amplă reflecție în acest sens.

Și ce s-a schimbat, care este noua abordare după acest prim moment de cotitură din 2001 și în urma atentatelor din anii 2010 din Franța?

R. În rândul musulmanilor, de exemplu, s-a produs un anumit șoc, pentru mulți fiind o suferință, deoarece nu primiseră, din partea generațiilor anterioare, o învățătură islamică care să încurajeze violența sau haosul. A fost necesar să conștientizeze foarte brusc că există curente jihadiste, curente teroriste.

După asasinarea părintelui Hamel, am văzut sosind în Franța delegații de foarte înalt nivel, venite la Paris pentru a discuta cu episcopii și a se deplasa la Saint-Étienne-du-Rouvray pentru a-și prezenta condoleanțele și a-și exprima condamnarea față de atentat.

Acest islam, care nu s-a recunoscut în violență, a preluat, într-o anumită măsură, inițiativa dialogului?

R. Nu cred că se poate spune că a preluat inițiativa dialogului în mod formal. Dar a înțeles că era necesar să se demareze o nouă etapă în procesul deja existent, în cadrul căruia creștinii, în general, erau destul de activi și cu inițiativă. Secretarul general al Ligii Islamice Mondiale, care este purtătorul de cuvânt al wahhabismului din Arabia Saudită la nivel mondial, a venit și el la Saint-Étienne-du-Rouvray. A participat alături de monseniorul Lebrun la o veghe de rugăciune comemorativă. Acești lideri au înțeles că, chiar dacă erau purtătorii unui anumit conservatorism islamic, ai unui anumit rigorism care poate favoriza o formă destul de agresivă a islamului, era absolut necesar să se transmită un alt mesaj.

Nu există oare și în rândul creștinilor o formă de necunoaștere a celuilalt, care permite ridicarea destul de ușoară a zidurilor neîncrederii?

R. Cu ocazia acestor tragedii, vedem cum se ridică, uneori chiar și oameni foarte simpli din rândul populației, care spun că această violență nu îi reprezintă. Vedem acest lucru atât în rândul musulmanilor, cât și al creștinilor, și chiar din partea celor care nu profesează credința.

Aceste persoane spun că nu doresc această derivă. Unii dintre ei au înțeles că trebuie să se alăture asociațiilor de dialog și că trebuie să dea semnale. Sunt foarte emoționat, de exemplu, de modul în care un musulman de origine comoriană (n.n. din Insulele Comore) a realizat și a dăruit un tablou care îl înfățișează pe părintele Hamel predicând în biserica sa. Unii musulmani au venit la cimitirul din Saint-Étienne-du-Rouvray pentru a depune flori.

La distanță de 10 ani, pentru mulți tineri, asasinarea părintelui Hamel poate părea un eveniment abstract și îndepărtat. Care este importanța transmiterii memoriei?

Acesta este cu siguranță aspectul cel mai complicat. În istoria vieții părintelui Hamel, așa cum au observat și musulmanii, drama morții unui om se dublează cu tragismul care decurge din asasinarea unui om în timp ce se ruga. Mulți musulmani și-au exprimat groaza și dezgustul total față de această violență comisă în timpul rugăciunii. În rândul multor tineri creștini din Franța se observă astăzi o anumită dezorientare. În Franța, atât în rândul creștinilor, cât și al necreștinilor, există astăzi un fel de anxietate care s-a răspândit, fiind prezent și în climatul politic al țării. Așadar, provocarea educațională de astăzi este foarte importantă.

Mesajul de dialog, iertare și reconciliere, transmis de Biserica Franței a doua zi după asasinarea părintelui Hamel, a surprins și a ușurat enorm autoritățile franceze.

R. De zeci de ani ne angajăm într-o reflecție asupra islamului și asupra dialogului islamo-creștin în Franța. Acest demers nu a început în 2016. Iar Biserica din Franța își face datoria, reamintind că nu poate accepta ca toți musulmanii să fie considerați responsabili pentru moartea părintelui Hamel, nici pentru toate actele teroriste comise de persoane care au căzut pradă unei ideologii mortale.

Care ar fi obstacolele care ar mai împiedica un dialog interreligios pe deplin armonios, la zece ani după această tragedie?

R. Ceea ce frânează cu adevărat dialogul interreligios astăzi este convingerea că avem altceva de făcut într-o epocă care ne pune în fața numeroaselor provocări care nu mai privesc doar dialogul interreligios. Suntem oarecum tentați să renunțăm și să adoptăm o formă de rezistență, transformând viața noastră creștină sau evanghelizarea într-un bastion împotriva musulmanilor. Se întâmplă să auzim acest discurs. Nu la toată lumea, din fericire. Cred că trebuie să depășim această atitudine. Îi încurajez cu adevărat pe toți să-și suflece mânecile astăzi și să creadă că putem comunica și ne putem înțelege. În opinia mea, trebuie să depunem din nou puțin efort, să ne implicăm puțin mai mult.