Căutare

Monseniorul Osório Citora Afonso Monseniorul Osório Citora Afonso  

În Mozambic, funeraliile episcopului de Quelimane. Leon XIV: Un păstor generos

Într-un mesaj citit vineri, 12 iunie a.c., în catedrala din Quelimane, la funeraliile episcopului Osório Citora Afonso, ucis pe 6 iunie, Leon al XIV-lea și-a exprimat stupoarea față de cele întâmplate și și-a exprimat speranța că circumstanțele acestei crime vor fi clarificate. În omilie, nunțiul în Mozambic, Muñoz Cárdaba, a spus că a fost ucis un om al păcii, un misionar care credea în bunătatea oamenilor. Președintele Mozambicului a participat și el la Liturghie.

Vatican News

”După ce am primit cu profundă stupoare vestea morții violente a lui Dom Osório Citora Afonso, I.M.C., doresc, în acest ceas de durere, să mă alătur tuturor episcopilor, mamei și familiei sale, misionarilor Consolatei, clerului și altor credincioși din Bisericile particulare din Quelimane și Beira, asigurându-i că sunt în gândurile și rugăciunile mele”. Vineri, 12 iunie, a.c., în ziua funeraliilor episcopului de Quelimane și administrator apostolic al arhidiecezei de Beira, Mozambic, care a fost ucis brutal în reședința episcopală pe 6 iunie, papa Leon al XIV-lea și-a exprimat durerea și apropierea întregii Biserici catolice printr-un mesaj adresat monseniorului Inácio Saúre arhiepiscop Nampula și președintelui Conferinței episcopale mozambicane, al cărei secretar general era monseniorul Osório Citora Afonso. ”În timp ce aștept”, a scris pontiful, ”ca circumstanțele acestei crime să fie pe deplin clarificate, implor mângâierea speranței și mă rog ca Domnul să-l primească pe acest păstor generos, pentru ca acest moment de durere să fie trăit în credință, în lumina lui Cristos înviat, pentru binele iubitei Biserici mozambicane, căreia îi acord binecuvântarea apostolică, pentru ca aceasta să poată continua neclintită în proclamarea iertării și a armoniei”.

Funeraliile

Funeraliile, prezidate de monseniorul Luís Miguel Muñoz Cárdaba, nunțiu apostolic în Mozambic, care au fost concelebrate și de arhiepiscopul de Nampula, au avut loc vineri dimineață în catedrala ”Maicii Domnului a eliberării” din Quelimane. Pe lângă numeroșii preoți, persoane consacrate și laici care au dorit să-și ia rămas bun de la un om stimat de toți și un păstor considerat atent la nevoile spirituale și materiale ale poporului încredințat lui, a fost prezent și președintele Republicii Mozambic, Daniel Francisco Chapo, alături de mai mulți miniștri și alte autorități naționale.

Cunoașterea adevărului

”Astăzi nu ar trebui să fim aici, nu ar trebui să celebrăm aceste funeralii. Ceea ce s-a întâmplat nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Niciodată în istoria Mozambicului un episcop nu a fost asasinat”, a spus monseniorul Muñoz Cárdaba în omilia sa, exprimându-și speranța că ”toate motivele din spatele acestei morți violente vor fi cunoscute cu certitudine. Oricât de dureroase ar fi, nu trebuie să ne temem de adevăr. Libertatea ne face liberi”.

Liturghia de înmormântare

Trupul episcopului a fost dus cu avionul la Nampula, la peste 500 de kilometri de Quelimane, unde sâmbătă, 13 iunie a.c., are loc o Liturghie de înmormântare privată. Aceasta va fi celebrată de arhiepiscopul locului, monseniorul Inácio Saúre, în catedrala ”Maicii Domnului din Fatima”, unde monseniorul Osório Citora Afonso a fost botezat, a primit sacramentul mirului și hirotonit preot. Înmormântarea are loc în cimitirul local al preoților.

13 iunie 2026, 11:07