Țara Sfântă: Semnul crucii, izvorul forței și speranței creștinului

Ibrahim Faltas
Vatican News – 5 mai 2026. Printre primele amintiri din copilărie se află imaginea mamei mele care mă ajuta, cu mâinile și cu vocea, să fac semnul crucii – scrie fratele franciscan Ibrahim Faltas, din cadrul Custodiei Țării Sfinte, într-un articol pentru Vatican News. Ea – continuă prelatul – îi învățase mai întâi pe frații mei mai mari și, după mine, pe frații mei mai mici, iar noi toți o urmam în gesturi și cuvinte când ne trezeam dimineața și înainte de a adormi seara, când începeam masa de prânz și în orice moment în care simțeam nevoia să cerem ajutorul și protecția lui Dumnezeu. A purta o cruce la gât, o medalie cu chipul Fecioarei Maria sau al unui sfânt, a purta veșminte religioase, mai ales pentru cei care fac parte dintr-o minoritate în locul în care trăiesc, este un semn de identificare a apartenenței la Cristos. Creștinii egipteni, ca mine, au o mică cruce tatuată pe mână, care indică identitatea creștină dobândită prin botez.

Situații intolerabile de violență

Din ce în ce mai des, la Ierusalim, au loc situații intolerabile de violență, de jigniri, de ultraje la adresa locurilor sfinte, a clerului și a persoanelor de religie creștină. Agresiunea fizică suferită de o călugăriță franceză care parcurgea drumul spre Cenacol a fost deosebit de brutală. Imaginile documentează un atac repetat și cu atât mai violent cu cât înfăptuit asupra unei femei neînarmate și fără apărare. În acea ocazie, agresorul era singur, dar de multe ori sunt grupuri de persoane care insultă, hărțuiesc și fac gesturi de dispreț împotriva clericilor, credincioșilor și locurilor creștine. Este vorba despre cuvinte, gesturi, inscripții pe ziduri care reflectă o ură plină de ferocitate și aroganță: astfel de atacuri sunt întotdeauna de nejustificat, și devin absolut inacceptabile atunci când au loc la Ierusalim, Orașul Sfânt pentru cele trei religii monoteiste.

Conviețuirea este posibilă

Ierusalimul este împărțit și disputat între credincioși care se roagă în moduri diferite și se îmbracă diferit. Această diversitate nu justifică însă tensiunea care continuă să facă viața de nesuportat pentru fiecare și pentru toți cei care se întâlnesc pe străzile și pe străduțele înguste ale orașului vechi. Conviețuirea pașnică este posibilă dacă ne respectăm propria viață și pe cea a celorlalți. Pacea este posibilă dacă reușim să cunoaștem mai bine viața celorlalți, dacă creăm și stabilim relații între vieți care se ating, dar care nu se cunosc.

O ură care distruge

Într-un sat din Liban, o școală creștină a fost demolată, dărâmată de buldozere. Era singura clădire, alături de mănăstirea călugărițelor, care nu fusese încă bombardată, iar utilajele au șters de pe fața pământului un punct de referință spiritual și educațional pentru sute de copii și tineri.  În numele cui și din ce motiv se pot distruge și profana locuri sacre, se pot jigni și umili ființe umane, se pot călca în picioare semne și simboluri religioase? Ce pericol poate reprezenta un lăcaș de cult, o școală, o mănăstire? Este o violență care izvorăște dintr-o ideologie, din prejudecăți, dintr-un rasism orb? Ce provoacă atâta ură față de semenii proprii cu istorii diferite de credință și de viață? Astfel de acte violente nu sunt răspunsuri la comportamentul celor care mărturisesc credința creștină, deoarece creștinii din Țara Sfântă nu reacționează la provocări, sunt gata să primească, sunt dispuși să ierte și iubitori față de aproapele. Sunt mândri și plini de mândrie că aparțin lui Cristos și că s-au născut în Țara care a văzut lucrările Sale pământești și a auzit vocea Sa revelând iubirea Tatălui și puterea Duhului Sfânt. 

Semnele distinctive ale unui creștin

Nu cred că războaiele izbucnesc din cauza conflictelor religioase; motivele sunt altele și sunt diverse. Cred însă că trebuie să împiedicăm și să denunțăm incidentele care sunt simptome ale unui climat tensionat și ale unor situații care pot degenera și mai mult.  A trăi Evanghelia, a urma învățăturile lui Isus zi de zi și a te recunoaște în El sunt semne distinctive ale unui creștin care își mărturisește credința cu inima curată și în libertate. Primele comunități creștine au suferit persecuții, primii martiri l-au mărturisit pe Cristos jertfindu-și viața. Vremurile sunt altele și diferite, dar este puternică percepția că trăim momente dificile și complexe.  Din cruce, semn de neșters al patimilor și morții Domnului nostru, a înflorit speranța vieții prin înviere. Semnul crucii, gestul spontan și plin de încredere al celui care se încrede în Milostivirea lui Dumnezeu, este puterea noastră. Privim spre crucea care ajută, susține și mângâie. Și, slavă Domnului, la Ierusalim, putem vedea încă multe!