Patriarhul Pizzaballa va primi Premiul internațional Sfântul Benedict de Norcia
Vatican News
29 aprilie 2026. În motivarea alegerii destinatarului premiului se explică faptul că mărturia cardinalului este "o lumină puternică care rămâne aprinsă din punct de vedere evanghelic, în ciuda violențelor, bombardamentelor și dificultăților crescânde ale comunității creștine din Orientul Mijlociu".
Aflat în acest an la prima ediție, premiul internațional Sfântul Benedict este acordat de Primăria orașului Norcia și a fost instituit la inițiativa senatorului Guido Castelli, comisar extraordinar pentru reconstrucție, după cutremurul devastator din urmă cu zece ani care a provocat daune grave în orașul în care s-a născut, în jurul anului 480 d.C., întemeietorul ordinului benedictin, ales patron spiritual al Europei.
Dedicat în 2026 temei urgente a păcii și cooperării dintre popoare, Premiul Sfântul Benedict este unul dintre cele mai semnificative rezultate ale noii istorii a orașului Norcia, care dorește să transmită un mesaj puternic de speranță, dialog și reconciliere întregii lumi sfâșiată de războaie și ură, după cum a declarat primarul orașului Norcia, Giuliano Boccanera. Pe aceeași linie s-a situat și președinta Regiunii Umbria, Stefania Proietti, confirmând că, pe baza acestor mari valori, se pot întâlni și dialoga chiar forțe politice diferite.
Mărturisitor curajos al dialogului
Așa cum Norcia s-a pus din nou pe picioare după cutremur, tot astfel putem continua să muncim fără încetare și cu spirit de sacrificiu pentru o pace durabilă – se spune în motivația alegerii destinatarului Premiului Sfântul Benedict.
Temeiul deciziei de a acorda premiul cardinalului Pizzaballa constă în mărturia patriarhului latin de Ierusalim, definit mărturisitor curajos al dialogului pentru "a vindeca și a tămădui lumea de rănile sale", așa cum a scris chiar patriarhul de Ierusalim în Scrisoarea pastorală intitulată "S-au întors la Ierusalim cu mare bucurie. O propunere pentru a trăi vocația Bisericii în Țara Sfântă", care poartă data 25 aprilie și care a fost difuzată pe 27 aprilie, document în care patriarhul denunță idolatria războiului.
"Slujirea sa apostolică merită o atenție deosebită, deoarece se desfășoară în Țara Sfântă, de multă vreme profund marcată de războaie, terorism, ură și conflicte de tot felul, în care Dumnezeul păcii este, la rândul său, instrumentalizat și transformat într-un Dumnezeu al războiului, invocat de formele de extremism și de naționalismul de tip religios pentru a justifica principiul forței și eliminarea oricărui drept fundamental" – se spune în motivație.
De asemenea, se reliefează importanța mărturiei puternice a cardinalului Pizzaballa în ținutul în care, în urmă cu 2000 de ani, Isus s-a născut, a trăit, a predicat, a murit și a înviat, mărturie definită "o lumină puternică care rămâne aprinsă din punct de vedere evanghelic, în ciuda violențelor, a bombardamentelor și a dificultăților crescânde ale comunității creștine din Orientul Mijlociu".