Consideraţii omiletice la Duminica Sfintei Familii (A): Isus, Maria şi Iosif

(Vatican News – 28 decembrie 2025) E Ziua Domnului.. În atmosfera de bucurie a acestor zile vibrează încă în inimile creştinilor ecoul cântării din Noaptea Sfântă: „O, ce veste minunată”. Şi cunoaştem bine semnificaţia ei: „Pe Fiul în al său nume/ Tatăl l-a trimis în lume/ să se nască şi să crească,/ să ne mântuiască”. Sărbătorind Naşterea Domnului, fiecare ajunge să se întrebe: „Dar acum ce fac eu pentru a creşte acest copil? El are nevoie de timp, grijă, atenţie, afecţiune. Sunt eu disponibil sau am alte lucruri de făcut? Este acest copil o problemă sau va deveni cel mai important lucru din viaţa mea?” Iosif şi Maria fac tot ce pot pentru a-l proteja pe Isus de orice pericol. Astăzi, cel mai mare pericol este că va fi uitat, pus într-un colţ, pentru că eu am lucruri mai importante de făcut. Iosif şi Maria, şi oamenii simpli, dar cu picioarele pe pământ, din satul îndepărtat Nazaret, au fost suficienţi pentru ca Dumnezeu să-l educe prin ei pe acest fiu. Domnul i-a ales şi ei au făcut o treabă bună. Isus este fiul lor şi l-au crescut. Este o responsabilitate uriaşă. Ne place să credem că Iosif, Isus şi Maria sunt cei de pe pământ care seamănă cel mai mult cu Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. De aceea, Doamne, îţi mulţumim pentru Sfânta Familie.

1. Sărbătoarea Sfintei Familii

Astăzi, în duminica dintre Crăciun şi Anul Nou, sărbătorim Sfânta Familie din Nazaret: Isus, Maria şi Iosif. Pe urmele păstorilor care în noaptea sfântă au văzut strălucind pe cer o lumină mare să mergem în mod ideal la peştera din Betleem. Acest nume în ebraică înseamnă „casa pâinii”. La intrare, privim cu uimire primul tablou al familiei sfinte zugrăvit de evanghelistul Luca: „Păstorii au venit în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle” (cf. Lc 2,16: Ant. la intrare). Făcându-se om, Fiul lui Dumnezeu îl dezvăluie omului pe om în toată menirea sa. Suntem chemaţi să trăim iubirea lui Dumnezeu, începând din sanctuarul familiei. Participând la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie ascultăm vestea bună a mântuirii şi ne hrănim cu trupul lui Cristos care s-a făcut pentru noi „pâinea vieţii”, apoi, ne întoarcem la casele noastre asemenea păstorilor care au plecat „glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut” (cf. Lc 2,20).

2. O familie specială: Isus, Maria şi Iosif

Desigur, cea a lui Isus este o familie specială, unică şi irepetabilă, atât prin persoanele care o compun cât şi prin însemnătatea ei. Totuşi, privind cu ochii credinţei putem vedea şi dimensiunea comună prin care această familie unică se constituie ca model şi izvor de inspiraţie pentru familiile noastre. În ea vedem cum se înfruntă viaţa, cum sunt trăite bucuriile şi necazurile unei familii. De fapt, lecturile liturgice, pe lângă Evanghelia despre fuga sfintei familii în Egipt (cf. Mt 2,13-15.19-23), vorbesc despre relaţiile umane care trebuie să se dezvolte în orice familie. Pe lângă profeţii care orientează oamenii după cuvântul Sfintelor Scripturi, există oameni care urmează înţelepciunea dobândită istoric din experienţă, urmând raţiunea umană şi bunul simţ (cf. Sir 3,3-7.14-17a: prima lectură). Regula lor de viaţă nu este numai credinţa dar şi raţiunea sănătoasă. Apostolul Paul aplică noutatea Evangheliei la relaţiile de familie (cf. Col 3,12-21: lectura a doua). Încă de la început, nucleul Bisericii era adesea alcătuit din cei care "împreună cu toată casa lor" deveniseră credincioşi. Cei care primeau Evanghelia mântuirii, doreau ca "toată casa lor" să fie mântuită.

3. Familia din Nazaret călăuzită de Dumnezeu

Îndată după închinarea magilor, evanghelistul Matei povesteşte fuga în Egipt, uciderea pruncilor nevinovaţi, întoarcerea din exil şi stabilirea la Nazaret. Aceste trei episoade legate de istoria Sfintei Familii sunt prezentate ca împlinirea a tot atâtea profeţii din Vechiul Testament. De fapt, în primele capitole ale cărţii sale, evanghelistul Matei dezvoltă una din temele sale principale: prezentarea lui Isus ca noul Moise. Aşa cum Moise a condus poporul biblic din robia egipteană, la fel Isus eliberează omenirea de robia păcatului. De aceea, evanghelistul alege acele tradiţii despre copilăria lui Isus, care permit stabilirea unui paralelism între Cristos şi Moise. Astfel, naşterea lor, atât a lui Moise cât şi a lui Isus, coincide cu un masacru de copii evrei (cf. Ex 1,8-2,10 şi Mt 2,13-18), amândoi se duc în Egipt (cf. Ex 3,10 şi Mt  2,13-14), amândoi realizează cuvântul Scripturii: „din Egipt l-am chemat pe fiul meu” (Mt 2,13; Os 11,1; Ex 12,37-42). La fel, stabilirea la Nazaret este văzută ca împlinirea celor spuse prin profeţi: „El se va numi Nazarinean” (Mt 2,23; Is 11,1 şi 53,2). Scrie Sfântul Matei: După plecarea magilor, un înger al Domnului îi apare în vis lui Iosif zicându-i: „Scoală-te, ia pruncul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până ce-ţi voi spune eu, fiindcă Irod are să caute pruncul, ca să-l ucidă”. Iosif sculându-se a luat, noaptea, pruncul şi pe mama lui şi a plecat în Egipt, unde a rămas până la moartea lui Irod. Astfel s-a împlinit ceea ce Domnul a spus prin profetul care zice: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu”. După moartea lui Irod iată, îngerul lui Dumnezeu se arată în vis lui Iosif şi-i spune: „Scoală-te, ia pruncul şi pe mama lui şi întoarce-te în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa pruncului”. Iosif s-a sculat, a luat pruncul şi pe mama lui şi s-a întors în ţara lui Israel. Auzind că în Iudeea domneşte Arhelau în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo. Înştiinţat de Dumnezeu în vis a plecat în părţile Galileii. Acolo s-a stabilit într-o localitate numită Nazaret. Astfel s-au împlinit cele spuse prin profeţi: „El se va numi Nazarinean” (Mt 2,13-15.19-23: Evanghelia zilei). În această pagină evanghelică se concentrează o serie de evenimente dramatice pe care Familia Sfântă trebuie să le înfrunte: fuga în Egipt în toiul nopţii pentru salvarea Pruncului, dificultăţile emigrării într-o ţară necunoscută, viaţa printre străini, întoarcerea în patrie şi stabilirea la Nazaret în părţile Galileii. Sunt situaţii dificile prin care trece Sfânta Familie încredinţată grijii lui Iosif care în toate se lasă condus de voinţa lui Dumnezeu. Biserica propune această pagină evanghelică pentru a face să înţelegem că şi Familia Sfântă este supusă evenimentelor omeneşti ale timpului, favorabile şi potrivnice, dar că ea află în credinţă şi în ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu drumul vieţii şi pacea.

4. Familia, alegerea lui Dumnezeu pentru umanitate

Aşadar, Evanghelia sărbătorii Sfânta Familie din Nazaret spune povestea unei familii aflate în fugă, precară, dar puternic dorită de Dumnezeu. Dumnezeu intră în istorie nu într-un mod abstract, ci în cadrul unei familii concrete, fragile, expuse... dar structurate. Pentru Fiul său Isus, Dumnezeu nu vrea doar o mamă: vrea şi un tată. Maria întruchipează principiul tandreţii, al acceptării, al vieţii ce se naşte. Iosif întruchipează principiul realităţii: aşa cum ne spune Evanghelia, el este cel care înfruntă pericolele, ia decizii dificile, salvează familia, lucrează, îl învaţă pe Isus o meserie şi îl introduce în lumea reală. Iosif nu este un extra opţional, ci un model fundamental pentru Isus. Maria şi Iosif nu sunt interschimbabili, ci diferiţi şi necesari. Dumnezeu nu a vrut două mame sau doi taţi, ci o relaţie între bărbat şi femeie, pentru ca Fiul său să poată creşte într-o tensiune rodnică: tandreţe şi limite, vise şi trudă, grijă şi responsabilitate. Sfânta Familie nu este un model ideologic de apărat, ci alegerea lui Dumnezeu pentru umanitate. Şi aceasta nu este doar o viziune a credinţei: psihologia ne spune şi că, pentru ca un copil să crească în mod echilibrat, are nevoie de două principii: unul care primeşte şi linişteşte şi unul care îl introduce în limite şi în realitate. Aceste roluri nu sunt interschimbabile fără consecinţe: sunt diferite şi complementare. Când unul dintre cele două lipseşte, celălalt poate completa - şi adesea o face cu mare iubire - dar rămâne o rană, nu un plan iniţial. În viaţă, se poate întâmpla ca unul dintre cei doi părinţi să înceteze, prin moarte, abandon sau diverse situaţii. Şi oricine rămâne - mamă sau tată - săvârşeşte adesea un act eroic, acţionând atât ca tată, cât şi ca mamă. Acest lucru trebuie profund respectat şi onorat. Dar Evanghelia ne ajută să distingem cu claritate şi îngăduinţă: acesta este un remediu, nu un ideal. Este un răspuns la o rană, nu planul iniţial. Pentru că în centru nu trebuie să fie dorinţa adultului, ci bunăstarea copilului: dreptul copilului de a întâlni o mamă şi un tată, de a creşte în două moduri diferite de a iubi, de a educa, de a fi în lume.            

5. Să gândim familia de la ceea ce are nevoie un copil

Sfânta Familie, aşadar, ne cere o schimbare de perspectivă: să gândim familia nu pornind de la ceea ce ne dorim, ci de la ceea ce are nevoie un copil pentru a deveni om, liber, capabil să iubească. Un copil nu are nevoie de o familie perfectă, ci de o familie în care diferenţele să nu fie şterse, pentru că tocmai această diferenţă generează viaţă. În zilele noastre, familia se află în centrul multor dezbateri şi controverse. Nu este doar o criză a familiei: este o deconstrucţie a însăşi ideii de origine. Nu ne mai întrebăm de unde venim, ci cum să obţinem un copil; nu ce legătură îl precede, ci ce dorinţă îl produce. Familia nu mai apare ca un loc care primeşte o viaţă, ci ca o structură variabilă, adaptabilă, uneori reversibilă. În acest scenariu, ceea ce riscă să fie trecut cu vederea nu este adultul, ci copilul: originile sale, nevoia sa de îndrumare, dreptul său de a creşte într-o poveste care nu începe cu el. În cele din urmă, întrebarea nu este ce fel de familie vrem să construim, ci ce fel de iubire vrem cu adevărat pentru un copil. Nu tot ce este posibil este şi bun. Şi Evanghelia de astăzi ne aminteşte că Dumnezeu, pentru Fiul său, a ales o mamă şi un tată. A păstra această alegere nu este ideologie, ci un act de responsabilitate faţă de copiii noştri.

6. Cel ce se teme de Domnul cinsteşte pe părinţii săi

Contemplând Familia Sfântă din Nazaret, creştinii zilelor noastre găsesc în ea lumină şi inspiraţie pentru familiile lor. Textele liturgice se opresc anul acesta mai ales la relaţiile dintre membrii familiei. Fundamentale sunt relaţiile dintre părinţi şi copii şi relaţiile dintre soţi. Reproducem prima şi a doua lectură, din care se pot spicui învăţăminte salutare şi îndemnuri actuale, mereu ziditoare. Înţeleptul biblic propune cuvinte de sfântă învăţătură: „Cine cinsteşte pe tatăl său primeşte iertarea păcatelor şi cine cinsteşte pe mama sa este ca omul care strânge comori. Cine cinsteşte pe tatăl său va avea bucurie în copiii săi şi rugăciunea sa va fi ascultată de Domnul. Cine cinsteşte pe tatăl său va avea viaţă lungă şi cine ascultă de Domnul face bucurie mamei sale. Domnul îl înalţă pe tatăl în fiii săi şi întăreşte autoritatea mamei asupra copiilor ei. Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viaţa lui. Chiar dacă îi va slăbi judecata, fii îngăduitor, nu-l dispreţui când tu eşti încă în putere. Căci îndurarea faţă de tatăl tău nu va fi uitată şi ea îţi va reclădi casa, dacă a fost ruinată de păcat. Fiule, săvârşeşte cu blândeţe toate lucrările tale” (Sir 3,3-7.14-17a: prima lectură).

7. Duceţi viaţa de familie în Domnul

La rândul său, apostolul Paul îndeamnă: „Fraţilor, pentru că sunteţi aleşii lui Dumnezeu, sfinţii şi preaiubiţii lui, să aveţi o inimă plină de îndurare, de bunătate, de smerenie, de blândeţe, de îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă cineva are motiv să se plângă împotriva altuia, iertaţi-vă unul pe altul. După cum v-a iertat Domnul, aşa să vă iertaţi şi voi. Iar mai presus de toate acestea îmbrăcaţi-vă cu dragoste, căci ea este legătura desăvârşirii. Şi în inimile voastre să domnească pacea lui Cristos, la care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup. Fiţi recunoscători. Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi în toată bogăţia sa. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-i, în psalmi, în imnuri şi cântări duhovniceşti. Orice faceţi, prin cuvânt sau faptă, toate să le faceţi în numele Domnului Isus şi prin el să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl. Femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu vă purtaţi aspru cu ele. Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în toate, căci acest lucru este plăcut Domnului. Părinţi, nu fiţi brutali cu copiii voştri, ca să nu-i împingeţi la descurajare” (Col 3,12-21: lectura a doua).

8. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, care ne-ai dat un strălucit exemplu de viaţă în sfânta familie de la Nazaret, dă-ne, te rugăm, harul să trăim în familiile noastre aceleaşi virtuţi şi să fim uniţi prin aceeaşi iubire, pentru ca odată să gustăm răsplata veşnică în bucuria casei tale.

Să aveţi o „Duminică binecuvântată” cu bucurie şi pace în inimi şi în familii.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 26 decembrie 2025)