Consideraţii omiletice la Duminica a II-a din Advent (A): Pregătiţi calea Domnului

(Vatican News - 7 decembrie 2025) E Ziua Domnului. În prima duminică a timpului de pregătire la sărbătoarea Crăciunului am fost invitaţi să ne trezim din somn şi să umblăm în lumina Domnului. Participarea la adunarea euharistică a intensificat în noi aşteptarea cu dor a venirii lui Cristos, pentru ca atunci când va bate la uşa noastră, să ne găsească veghind în rugăciune şi lăudându-l cu bucurie. Bineînţeles, aşteptarea însoţită de dorinţă se traduce în fapte. Iar Liturghia celei de-a doua duminici de Advent ne invită la paşi concreţi de convertire a inimii, punându-l pe Cristos în centrul vieţii noastre. Lecturile liturgice, Profetul, Apostolul şi Evanghelia ne luminează drumul, căci „tot ce a fost scris de mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin statornicia şi mângâierea Scripturilor, să avem speranţă” (cf. Rom 15,4-9: lectura a doua). Care este această învăţătură de mângâiere şi speranţă? Ce spun Scripturile despre Mesia, unsul lui Dumnezeu? În continuare, aprofundăm în ordine lecturile liturgice.

1. Ca mlădiţa ce răsare dintr-un trunchi

Să ascultăm Scripturile. Ele sunt cuvântul Domnului. Celebrând în fiecare an liturghia Adventului, Biserica actualizează aşteptarea lui Mesia şi punându-se în comuniune cu îndelunga pregătire a primei veniri a Mântuitorului, reînnoieşte în noi dorinţa arzătoare după cea de a doua Lui venire (cf. CBC 524). La începutul acestei Liturghii duminicale profetul Isaia anunţă şi comunităţii noastre vestea cea bună a venirii Mântuitorului: „Popor al Sionului, iată, Domnul va veni să mântuiască neamurile; el va face auzit glasul măririi sale, spre bucuria inimii voastre (cf. Is 30,19.30: Ant. la intrare). În spiritul teologiei biblice, dubla prezenţă a lui Dumnezeu este exaltată în spaţiu prin templul din Ierusalim şi în timp prin dinastia davidică conform oracolului profetului Natan (cf. 2 Samuel 7). Este cunoscut că în epoca de după exilul babilonian, odată cu dispariţia monarhiei, multe texte profetice capătă conotaţii mesianice. Despre ce este vorba?  Vreme îndelungată popoarele lumii au aşteptat în diverse feluri venirea unui mântuitor ca rege al dreptăţii şi al păcii. În contextul acestei aşteptări universale, se distinge poporul biblic cu profeţii săi. Astăzi, în prima lectură (cf. Is 11,1-10) profetul Isaia prevesteşte venirea lui Mesia (Cristos/ Unsul) sub imaginea vegetală a ieşirii unei mlădiţe dintr-un trunchi şi a ridicării unui vlăstar din rădăcinile unui butuc uscat. Trunchiul tăiat se referă la dinastia regelui David şi la modul în care conducătorii lui Israel şi-au îndeplinit funcţia de guvernare. Vlăstarul reprezintă noul început, modul nou în care lucrează Dumnezeu.

2. Se va odihni peste el Duhul Domnului

Peste acest vlăstar coboară în mod stabil Duhul cu toate darurile care îl orientează cu totul spre Dumnezeu. Manifestările Duhului sunt enumerate de profet în ordine crescândă: „Se va odihni peste el Duhul Domnului: duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul ştiinţei şi al fricii de Domnul. Îşi va găsi bucuria în teama de Domnul” (Is 11,2-3). Trăsăturile cele mai bune ale marilor conducători din trecut, precum Solomon, David, Moise se regăsesc reunite în viitorul rege ideal. El va fi chemat „fiul lui David”. Plinătatea Duhului este exprimată de patru ori pentru a indica cele patru puncte cardinale, adică întreaga creaţie. Duhul dăruieşte înainte toate „înţelepciune şi înţelegere”, adică arta de a trăi bine şi obţine adevărata fericire. Aceasta înseamnă darul pătrunderii în tainele vieţii, ale istoriei şi ale lui Dumnezeu. Profetul vorbeşte apoi despre darul „sfatului şi al tăriei”. Sfatul este arta de a guverna cu prudenţă, capacitatea de a lua decizii chibzuite şi rezonabile. Tăria înseamnă perseverenţă, răbdare, tenacitate, calităţi cu care este pusă în practică orice virtute. În fine, se vorbeşte de „darul ştiinţei şi al fricii de Domnul”, care îl va face să cultive respectul şi înalta consideraţie. Noul vlăstar îşi va găsi bucuria în teama de Domnul, căci nu va judeca după aparenţa ochilor şi nu va lua hotărâri după cele auzite cu urechea. Îi va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va lua hotărâri cu nepărtinire pentru cei nevoiaşi ai ţării

3. Pacea şi armonia universală

Mesia va răspunde la darurile Duhului cu o conduită ireproşabilă, instaurând o domnie de dreptate şi de pace. Însă Duhul cunoaşterii lui Dumnezeu va coborî şi asupra supuşilor, punând bazele înţelegerii între ei şi supunerii faţă de suveranul descendent din dinastia lui David. Astfel, va fi reînnoită complet relaţia cu Dumnezeu, cu sine şi cu alţii. Omenirea reînnoită sub conducerea viitorului rege este descrisă de profet cu imagini din lumea animală. Noua formă de guvernare alcătuieşte cadrul noii creaţii în care violenţa este depăşită şi se instaurează o armonie între animale şi între animale şi oameni. În noua umanitate se aplanează tensiunile dintre raţiune şi instinct, dintre inteligenţă şi emoţie, dintre voinţă şi acţiune. Revărsarea înţelepciunii lui Dumnezeu zădărniceşte orgoliul, înlătură injustiţia, samavolniciile şi lăcomia. Plinătatea divină ca dar al înţelepciunii este comparată cu întinderea de ape „căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, aşa cum apele acoperă fundul mării”. Poporul şi întreaga creaţie se umplu cu înţelepciunea lui Dumnezeu: „În ziua aceea, rădăcina lui Iese va fi ca un steag pentru popoare; pe el îl vor căuta neamurile şi locuinţa lui va fi glorioasă”.  

4. Înţelegerea comunicată de Dumnezeu prin căile iubirii

Să reţinem ceva important şi sub aspect practic. Duhul este prezent în Mesia cu toate manifestările sale, enumerate de profet în tripla pereche de daruri. Cele mai bune caracteristici ale marilor figuri ale trecutului se regăsesc unite în viitorul rege ideal. Mesia va răspunde acestor daruri ale Duhului cu o conduită impecabilă, instaurând o împărăţie a dreptăţii şi a păcii. Acest lucru va fi posibil şi în supuşii săi, deoarece acelaşi Duh, ca şi cunoaştere a Domnului, îi va pătrunde pe toţi oamenii, creând astfel baza înţelegerii între ei şi a supunerii faţă de descendentul suveran al lui David. Împărăţia care va veni va răsturna valorile şi realităţile umane, favorizându-i pe cei mici, pe cei simpli, pe săracii lui Dumnezeu – adică pe cei care sunt convinşi de propria lor micime şi nimicnicie şi se lasă umpluţi de înţelepciunea lui Dumnezeu. Aceasta este o înţelegere care nu vine pe căile umane normale ale ştiinţei, ci este comunicată direct de către Dumnezeu prin căile iubirii. Cei umili şi simpli sunt în comunicare directă cu Dumnezeu; ei „Îl vor vedea pe Dumnezeu”. Este un ecou al cântării Fecioarei Maria: „Căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită” (Lc 1,48). Într-adevăr, viaţa divină ne este dăruită şi se dezvoltă prin credinţă şi sfintele taine.

5. Unde sunt semnele venirii Domnului?

Aceste promisiuni făcute de Dumnezeu prin profeţii de demult aveau să se împlinească odată cu venirea lui Mesia. Ei bine, Cristos (Mesia) a venit de peste două mii de ani. Privind realitatea zilelor noastre, ne întrebăm: câte din cele promise s-au realizat? Unde sunt semnele venirii Domnului? Unde este pacea şi armonia făgăduită? Toţi constatăm că „acolo unde este gelozie şi rivalitate, acolo se află dezordine şi tot felul de fapte rele”; toţi înţelegem că e nevoie de o redresare continuă, deoarece „rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace” (cf. Iac 3,16.18). Cu toate acestea, promisiunile lui Dumnezeu făcute prin profeţi nu sunt un vis, nu sunt o utopie. Există deja o lume de pace pentru cei ce vor să o primească. Dumnezeu este credincios făgăduinţelor sale. Dacă el ne deschide ochii, vom putea să vedem cât de multe a făcut pentru noi şi vom şti să aşteptăm cu încredere şi ceea ce va realiza. Dacă vom avea inimă curată şi ochi deschişi de săraci şi smeriţi, vom fi în stare să-l vedem pe Domnul care ne deschide calea dreaptă chiar în necazurile cele mai mari, convinşi că „el îndreaptă toate spre binele celor care îl iubesc” (Rom 8,28). Acolo unde oamenii nu reuşesc să restabilească ordinea perturbată a lucrurilor lor, Dumnezeu însuşi intervine, făcând să răsară un nou vlăstar din vechiul trunchi al istoriei umane. Aceasta este speranţa profeţilor. Şi este certitudinea creştinilor.

6. Sămânţa împărăţiei lui Dumnezeu

Cristos a pus premisele şi începutul împărăţiei lui Dumnezeu ca o sămânţă ce se dezvoltă continuu. Pacea deplină, internă şi externă, urmează legile creşterii. Ea va fi instaurată la sfârşitul timpurilor, când vor fi inaugurate „ceruri noi şi un pământ nou în care va locui dreptatea” (2Pt 3,13). Până atunci destinul păcii se decide în inima omului, a tuturor oamenilor. Domnul ne întreabă: „De unde vin războaiele, de unde conflictele dintre voi? Oare nu tocmai din poftele voastre care se luptă în membrele voastre?” (Iac 4,1). Evanghelia duminicală (cf. Mt 3,1-12) propune reţeta păcii adevărate. Ea stă în răspunsul la chemarea lansată de Ioan Botezătorul la râul Iordan şi preluată de Isus în predica sa: „Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!... Faceţi deci rod vrednic de convertire!” (vv. 2 şi 8). „Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui; şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Lc 3,4c.6: versetul la Evanghelie; cf. Mt 3,3). Iată glasul celui care strigă în pustiu. Să nu ne astupăm urechile înaintea acestui strigăt lansat de Ioan Botezătorul, crainicul imediat al venirii lui Mesia!.

7. Schimbarea vieţii

Chemarea sa la convertire ajunge din Pustiul Iudeii până la noi: „Convertiţi-vă”. Schimbaţi mentalitatea. „Îndreptaţi cărările”. Cărările sunt modurile noastre de a gândi, de a ne comporta, de a trăi. Suntem invitaţi la o schimbare continuă, făcând ca viaţa noastră să fie mai puţin „viaţă de fii ai lumii” şi mai mult „viaţă de fii ai lui Dumnezeu”. Viaţa propusă de Isus se traduce în valori recunoscute: prietenie, generozitate, simplitate, libertate, dreptate, bucurie, loialitate, coerenţă. Să facem bine nu doar pentru bani, ci pentru că suntem fraţi, şi făcând bine unii altora ajungem la o pace profundă. Să nu rămânem şovăielnici şi nehotărâţi, dar să facem un pas concret. Când Ioan Botezătorul predica, mulţimile „veneau la el din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului şi erau botezaţi de el în râul Iordan mărturisindu-şi păcatele” (Mt 3,5-6). Ioan pregăteşte calea lui Mesia; nu profită de consideraţia de care se bucură în ochii ascultătorilor pentru avantaje personale: „Eu vă botez cu apă, spre convertire, însă cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt în stare să-i duc încălţămintea. El vă va boteza în Duh Sfânt şi cu foc” (Mt 3,11). În perioada Adventului fiecare creştin foloseşte ocaziile de a reînnoi promisiunile de la Botez şi de a celebra sacramentul pocăinţei „mărturisindu-şi păcatele”. Acesta reprezintă momentul culminant al convertirii. Puterea lui Cristos peste care se odihneşte Duhul Domnului, distruge păcatul, ne dă iertarea lui Dumnezeu, face durabilă convertirea noastră.

8. Roade vrednice de pocăinţă

Bineînţeles, schimbarea este în mai bine şi priveşte drumul vieţii, gândurile, cuvintele, faptele, relaţiile cu alţii, rude, prieteni, cunoscuţi, în familie, la locul de muncă, în societate. Ioan Botezătorul îndeamnă la fapte concrete: „Faceţi deci roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu spuneţi în voi înşivă: avem pe Abraham de părinte; căci vă spun că Dumnezeu poate să ridice fii lui Abraham chiar şi din pietrele acestea” (Mt 3,8-9). Nu fiţi pomi fără roade, ne spune şi nouă Ioan Botezătorul care avertizează: „Securea e pusă deja la rădăcina copacilor” (Mt 3,10). Nu este îndeajuns a vă numi creştini. Nu ajunge să figurezi în registrul parohial, să arăţi un certificat de Botez valabil, să porţi o cruce sau o medalie la gât. Adventul este timp de har în sensul că bunăvoinţa şi milostivirea lui Dumnezeu sunt mai intense şi mai la îndemâna noastră tocmai prin actualizarea primei veniri a lui Cristos. Când Domnul se apropie de noi şi devine centrul nostru vital, divinul intră în noi, atinge însăşi rădăcina misterioasă a vieţii şi face să rămânem pomi roditori de fapte bune. În drum spre Betleem să arătăm prin fapte că am primit mântuirea lui Dumnezeu înfăptuită în noi de Cristos Isus.

9. Primirea reciprocă

Convertirea se manifestă în mod particular în primirea altora după exemplul Domnului. A gândi asemenea lui Isus duce la a vedea în toţi semenii o singură mare familie a fiilor lui Dumnezeu, având o atenţie specială pentru cei mici şi săraci. În timpul primelor comunităţi creştine, exista dificultatea acceptării între iudeo-creştini şi creştinii proveniţi din păgânism, dar şi între bogaţi şi săraci. Apostolul Paul aminteşte că mântuirea lui Dumnezeu este pentru toate neamurile, de aceea îndeamnă stăruitor: „primiţi-vă unii pe alţii, după cum şi Cristos v-a primit pe voi, spre gloria lui Dumnezeu! Într-adevăr, Cristos s-a făcut slujitorul celor circumcişi pentru a împlini promisiunile făcute părinţilor şi a dovedi astfel că Dumnezeu este credincios şi pentru ca naţiunile păgâne să-l glorifice pe Dumnezeu pentru îndurarea sa” (cf. Rom 15,7-9: lectura a doua).

10. Rugăciunea Bisericii

Cuvântul Domnului şi Jertfa euharistică „pentru iertarea păcatelor” ne susţine în îndreptarea cărărilor vieţii, făcând-o asemenea cu cea a lui Isus. Să ne unim în rugăciunea Bisericii rostită de preot: „Dumnezeule al celor vii, trezeşte în noi dorinţa adevăratei convertiri, pentru ca reînnoiţi de Duhul tău Sfânt să putem realiza în toate relaţiile noastre omeneşti dreptatea, blândeţea şi pacea pe care întruparea Cuvântului tău le-a făcut să răsară pe pământ”. „Dumnezeule atotputernic şi milostiv, dă-ne, te rugăm, harul, ca nici o grijă pământească să nu ne împiedice în drumul nostru spre întâmpinarea Fiului tău, iar cunoaşterea înţelepciunii cereşti să ne facă părtaşi de viaţa lui”.

Să aveţi o „Duminică binecuvântată” cu sănătate în bucurie şi pace.
(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 5 decembrie 2025)