Sfânta Clara, o viață orientată în întregime spre speranță, tema Jubileului, și spre desăvârșire

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 11 august 2025. Într-un articol-interviu pentru Vatican News, semnat de colegul nostru  Paolo Ondarza, călugărița Maria Chiara Riva, din Ordinul clariselor, descrie pictura care istorisește existența pământească a sfintei Clara, despre care a spus: "Viața Clarei este orientată în întregime spre speranță, tema Jubileului. Setea ei de desăvârșire atrage încă mulți tineri".

Călugărița clarisă vorbește despre icoana pe lemn păstrată, de opt secole, în Bazilica "Sfânta Clara" din Assisi, ce reprezintă, probabil, cea mai veche imagine a Clarei, sfânta care la vârsta de optsprezece ani nu a ezitat să fugă din casa părintească pentru a-l urma pe Francisc și pe tovarășii săi, pentru a-și dărui viața lui Isus și slujirii aproapelui.

Imaginea sacră de la Altarul Sfintei Clara, considerată ca fiind opera unui pictor anonim, supranumit Maestrul Sfintei Chiara (il Maestro di Santa Chiara), a fost realizat în 1283, sub pontificatul papei Martin al IV-lea, după cum se menționează într-o inscripție care descrie imaginea sacră. Dimensiunile icoanei de formă dreptunghiulară sunt de 276 x 163 cm.

Câmpul pictural al icoanei este împărțit în trei registre verticale, cele două coloane laterale reprezentând episoade din viața sfintei, în vreme ce spațiul central este rezervat exclusiv imaginii Clarei din Assisi. În partea superioară, cele două mici spații triunghiulare, obținute prin împărțirea ogivală a planșei de lucru, au fost umplute cu imagini de îngeri. Efectul vizual dorit sugerează un tabernacol cu uși.

Pe cele două laturi externe sunt pictate opt episoade din viața sfintei Clara, narațiunea desfășurându-se în sens antiorar, începând din stânga, din partea de jos. Primul episod relatează despre Duminica Floriilor: în timp ce toate celelalte fete se grăbesc spre altar pentru a lua ramura de palmier, Clara, din smerenie, rămâne la locul ei. Și iată că episcopul coboară de la altar și îi oferă o ramură de palmier.

Al doilea episod se referă la fuga tinerei Clara din casa părintească. Însoțită de câteva prietene, ajunge la Santa Maria della Porziuncola, unde este primită de Francisc și de frații săi care se roagă la lumina torțelor.

Cel de-al treilea moment o înfățișează pe sfânta Clara îngenuncheată în fața altarului, unde depune veșmintele bogate și îmbracă o cămașă aspră, în timp de Francisc îi taie părul.

În următoarea imagine este reprezentat unchiul Clarei, Monaldo, împreună cu alți membri ai familiei, care încearcă să o scoată pe tânără din mănăstirea San Paolo delle benedettine, unde fusese dusă de Francisc: Clara se agață de fețele de masă ale altarului și, scoțându-și voalul, arată capul ras (n.r. care face trimitere la consacrare, pin depunerea voturilor).

Imaginea succesivă o reprezintă pe Agneza, sora Clarei, care o urmează pe Clara în timp ce se afla în mănăstirea Sant'Angelo di Panzo; rudele furioase au încercat să o aducă înapoi acasă dar, la rugăciunile Clarei, trupul ei a devenit mai greu decât plumbul, iar unchiul Monaldo, care ridicase pumnul pentru a o lovi cu putere, nu a mai reușit să coboare brațul, care i-a rămas mult timp paralizat; episodul continuă cu imaginea în care Francisc îi taie părul Agnezei, în prezența Clarei.

Următorul episod ilustrează momentul când, în mănăstirea San Damiano, mai era doar o singură pâine; Clara îi cere călugăriței care avea în grijă cămara cu alimente să trimită o parte din pâine călugărilor și să taie jumătatea rămasă în cincizeci de felii, care au fost distribuite călugărițelor în refectoriu.

Cel de-al șaptelea episod se referă la ultimele momente pământești ale sfintei Clara. În timp ce zăcea pe patul de moarte, o călugăriță a avut o viziune în care Regina Cerului a intrat în cameră, împreună cu o mulțime de fecioare încoronate și i-a acoperit trupul cu o pânză de o frumusețe nepământească.

Ultima imagine face trimitere la momentele succesive morții sfintei Clara. Odată răspândită vestea morții ei, o mulțime numeroasă a ieșit din oraș îndreptțndu-se spre biserica San Damiano; ultima imagine este cea funeraliilor, oficiate de papa Inocențiu al IV-lea și de cardinalii Curiei.